După ce timp de aproape trei ani, de când a devenit senator, a avut o activitate în teritoriu greu de remarcat, odată cu apropierea alegerilor Corneliu Popescu a redevenit activ. Vineri a participat din nou la conferința de presă a PNL Botoșani unde, asemeni altor liberali, a dat vina pe Florin Țurcanu pentru ceea ce s-a întâmplat în cariera sa politică.
”Hai să vă dau câteva știri. Eu nu mă simt vizat de tot ceea ce numește clasa politică – strada. Din acest motiv, colegii mei au și precizat ce a însemnat venirea lui Florin Țurcanu, au mai spus-o și alții. Din acest motiv, pentru că nu am vrut să fie părtaș la ceea ce au făcut politicienii și mai ales cei liberali, pentru că de ăștia m-am interesat și în special cei din Botoșani, de opt ani de zile nu am fost de mână cu ei”, a afirmat Corneliu Popescu.
Fost consilier local și județean, devenit senator pe lista PP-DD, formațiune pe care a părăsit-o pentru a reintra în PNL, sulițeanul nu are de gând să se retragă.
”Acum bineînțeles că toată lumea interpretează că având o vârstă ar trebui să fac un pas în spate. Vreau să vă spun că mă simt mai tânăr ca oricând, având patru astfel de tineri în casă. Pe care, nici pe ei nu i-am întrebat să obțină funcții publice, pentru un interes anume. Dovezi că eu am fost marginalizat în acești opt ani, cred că ar trebui să ținem o consfătuire, nu o conferință”, a declarat Corneliu Popescu.
Ca un ”liberal adevărat”, acesta trăiește de un deceniu din banii statului, fiind pe rând președintele Companiei Naționale de Administrare a Fondului Piscicol, angajat al Loteriei Române și apoi senator. În consecință, cu un asemenea ”ascendent moral”, le-a cerut liberalilor să intre în mijlocul manifestanților.
”Să coboare în mijlocul străzii și acesta va fi un prim act de selecție. Cine nu va fi acceptat de stradă… Nu există. Fără politică nu va exista democrație, voi vă înșelați și acesta este punctul meu de vedere, cine nu o recunoaște să coboare în mijlocul străzii, înseamnă că se simte vinovat. PNL are obligația de a coborî în stradă, pentru o comunicare cu strada și pentru a nu lăsa ca mesajul «PSD și PNL aceeași mizerie», să se perpetueze”, a mai spus Corneliu Popescu.
Aproape 60.000 de lei a încasat numai anul trecut Corneliu Popescu drept indemnizație de senator. (S.B., G.E.)
CITEȘTE ȘI:
Un (proaspăt) liberal vrea decapitarea prefectului!
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024