Exprimări precum "Paște"; "de Paște"; "la Paște"; "Paște fericit!" ilustrează o regretabilă carență de cultură creștină sau un grav păcat cu neștiință, spune preotul.
Faptul că de câțiva ani, în vocabularul uzual al limbii române - la toate nivelurile și chiar și în mediul bisericesc - s-a inoculat, cu titlul de sindrom, o gravă eroare de exprimare în pronunțarea denumirii biblice a celui mai mare praznic al creștinismului: Sfintele Paști sau Învierea Domnului, sub formă peiorativă și stranie de "Paște", l-a determinat pe preotul Ioan Bude să ia atitudine, semnalând pericolul iminent de degenerare în erezie a conotațiilor biblice și dogmatice, caracteristice acestui eveniment culminant al mântuirii noastre.
”Cu precizarea că neștiința, indiferent cui aparține, nu este o scuză, ci un păcat, în cele ce urmează vom face o prezentare sintetizată a locurilor biblice din Vechiul și Noul Testament, ca prețioase și incontestabile mărturii interne, privind denumirea corectă de "Paști", a acestei sărbători”, spune preotul Ioan Bude.
Termenul de "Paști", are în limbă română numai forma de plural pentru exprimarea corectă a multiplelor lui sensuri, din limbă ebraică biblică: Chag ha’Ppesách = Sărbătoarea trecerii, sau "Ppesachim" = "a trecerilor" (de la pesách = trecere) cf. O. Densusianu, Istoria limbii române, I, 1964, p.173; și tot așa: Dicționarul limbii române moderne, Editura Academiei R.P.R., 1958, p. 589 și toate edițiile ulterioare; se admite că termenul "pesah" ar putea fi și de origine egipteană, iar în limba română ar fi ajuns prin filiera bizantino-latină, cu formă "Paschae").
În aramaică, dialectul postexilic (vorbit și de Iisus), există termenul peschá, care definea sărbătoarea iudaică târzie a Paștilor, cu ceremonialul ei calendaristic (Maurice Carrez și François Marcel, Dicționarul grec-român al Noului Testament, trad. rom. de Gheroghe Badea, Editură S.B.I.R., București, 1999, p. 221).
În vocabularul creștin, termenul ebraic "Paști" a fost preluat fără nici o dificultate, pentru că Patimile și Învierea Domnului, că evenimente prăznuite în cea mai deplină comuniune ecclesiala, au coincis cu Paștile evreiești. Altă legătura între ele, în mod sigur nu există (cf. Corinteni 5, 7-8), decât numai un firesc paralelism sinonimic: după cum la baza Paștilor vechi stă eliberarea unui popor dintr-o robie văzută, pământească, Sărbătoarea creștină a Paștilor semnifica eliberarea tuturor popoarelor din robia nevăzută a păcatului și a morții.
”Cu timpul, însă, noțiunea de Paști s-a clarificat și s-a restrâns numai la Sărbătoarea Învierii Domnului, pe care noi, cei ce-i suntem astăzi nevrednici beneficiari, nici măcar nu ne străduim să-i reținem și să-i rostim corect denumirea biblică (de Paști), ci o risipim în tot felul de exprimări neautentice, neserioase și chiar eretice, cum ar fi: "Paște"; "de Paște"; "la Paște"; "Paște fericit!", etc., toate ilustrând o regretabilă carență de cultură creștină, sau cum am mai zis la început, un grav păcat cu neștiință. Dar de acum gata! S-a încheiat cu neștiința, cu bâjbâiala și cu incertitudinea, bineștiind că noi nu prăznuim "Paștele", ci "Sfintele Paști" și că e incorect să ne felicităm cu "Paște fericit!" sau chiar cu "Paști fericite!", pentru că atât Paștile cât și Crăciunul sau alte sărbători, sunt zile pline de sfințenie și de fericire prin însăși natura lor, așadar, dorința noastră trebuie să se refere la noi înșine și la faptul că noi, viața noastră și familia noastră trebuie să dorim a fi fericiți de Sfintele Paști, de Crăciun, de Anul Nou, sau de alte sărbători! Cine are urechi de auzit”, spune preotul.
Continuarea AICI
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
