Povestea lui incredibilă a cucerit o țară întreagă. Cântărețul de muzică populară a renunțat la burlăcie, iar aleasa inimii lui e o profesoară din Botoșani.
Daniel Trifu este unul dintre cele mai iubite personaje din showbiz-ul românesc. Ar fi trebuit să fie preot, dar spune că, atunci când a terminat Teologia, nu avea și o soție care să îl însoțească pe drumul pentru care se pregătise. Astfel încât a ales o altă cale, cea a muzicii.
Deși ținea departe de ochii lumii viața personală, Daniel Trifu a decis să vorbească, pentru prima dată, despre relația pe care o are cu o domnișoară din Botoșani. Invitat la emisiunea ”Teo Show”, vedeta a dezvăluit că, după 10 ani de burlăcie, în sfârșit dragostea și-a făcut loc în inima și în viața lui.
”Draga mea, este pentru prima dată, cred că după 10 ani, când resimt acest sentiment. M-am îndrăgostit! După atâta timp, Dumnezeu mi-a dăruit fata pe care am visat-o toată viața mea”,
Daniel Trifu
Vedeta spune că o alintă sub numele de ”Ema” și că este persoana care a ajuns la sufletul lui, așa cum își dorea din totdeauna. Povestea de dragoste a celor doi a început de acum 3 ani de zile, când Daniel Trifu și-a cunoscut sufletul pereche prin intermediul surorii Emei.
”Toată povestea cu cererea a fost în perioada pandemiei. Intrând în pandemie am început să facem lucruri împreună. Însă, înainte de toate, să vă povestesc cum am cunoscut-o pe iubita mea. Am cunoscut-o prin intermediul surorii ei. Sora ei făcea practică în televiziune. Când m-am întâlnit cu ea, mi-a luat pălăria de pe cap și a pus-o pe capul ei. Moment în care a spus: ”Ce frumos îmi stă. Mi-ar plăcea să am eu pălăria asta”. Eu atunci am rămas tulburat. Pentru prima oară am crezut că este directoarea televiziunii, la cum arăta. Și atunci i-am spus: Stimată domnișoară, această pălărie este ca o fetiță pentru mine, dacă o vrei, trebuie să vii acasă la mine ca să o iei”,
Daniel Trifu, artist
Însă povestea nu se încheie aici. Daniel Trifu a povestit că, în urma conversației pe care a avut-o cu sora iubitei lui, acesta a intrat pe pagina de facebook, să vadă din ce familie se trage sau cine este. Moment în care a văzut-o pe Ema, actuala lui iubită.
”De atunci de când am întâlnit-o pe sora Emei, am început să deschid facebook-ul, să văd cine este această domnișoară. Abia atunci când am deschis facebook-ul am văzut-o pe Ema, moment în care s-a întâmplat ceva acolo, în interiorul meu. Când am contactat-o pe Ema, pe facebook, m-a luat foarte serios, întrebându-mă cine sunt și ce vreau. Ei bine atunci i-am explicat toată întâmplarea cu sora ei. Și așa, am fost nevoit să mă duc până la Botoșani ca să mă întâlnesc cu fata și să o cer de la mama ei”,
Daniel Trifu, potrivit KanalD.
(Foto: Captură KanalD)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024