În ultima perioadă de timp, autorii infracţiunilor de înşelăciune şi-au intensificat tentativele de inducere în eroare a unor persoane cu privire la situaţia unor rude sau cunoştinţe.
Pentru prevenirea unor astfel de situaţii, poliţiştii vă recomandă să manifestaţi prudenţă în cazul în care sunteţi contactaţi telefonic şi să nu daţi curs solicitării de a trimite bani.
Suspecţii utilizează calităţi false (avocat, procuror, poliţist sau medic) şi solicită telefonic diferite sume de bani diverselor persoane.
Banii sunt ceruţi sub pretextul că rude apropiate (fiu, fiică, ginere) au fost victimele unor accidente de circulaţie şi au nevoie de bani pentru intervenţii urgente medicale sau au fost reţinute de organele de poliţie pentru săvârşirea unor astfel de fapte grave (cu victime decedate), iar sumele de bani reprezintă onorariul acestora ori sunt necesare pentru acoperirea pagubelor produse cu ocazia accidentelor de circulaţie.
Victimele sunt în general alese din rândul persoanelor vârstnice, vulnerabile, care, în prima fază, sunt contactate pe telefoanele fixe, fără afişaj electronic automat al numărului apelant, aceasta fiind o măsură de precauţie a suspecţilor.
Sub imperiul emoţiilor cauzate de cele aflate, de cele mai multe ori, victimele nu mai reţin detaliile discuţiilor şi sunt uşor influenţabile, astfel încât, cu foarte mare uşurinţă, acceptă să transfere sume importante de bani pe numele unor persoane comunicate de suspecţi.
Din cazuistica instrumentată până în prezent a reieşit faptul că majoritatea suspecţilor de înşelăciuni sunt deţinuţi în diverse penitenciare, iar transferurile bancare sunt solicitate a fi făcute în conturile unor complici care se află în libertate.
Pentru prevenirea unor astfel de situaţii, poliţiştii vă recomandă să manifestaţi prudenţă în cazul în care primiţi un astfel de telefon şi să nu daţi curs respectivelor solicitări, în ciuda reacţiei emoţionale de moment.
POLIŢIA ROMÂNĂ VĂ RECOMANDĂ:
Bărbat în miezul nopții, prins „confuz” în mijlocul străzii
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Liviu Ciobotariu, după remiza cu Poli Iași: Sunt puțin dezamăgit de rezultat
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un italian a primit avertisment după o plimbare cu câinele în Centrul Istoric
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un grup de copii a încercat să distrugă camerele de supraveghere cu bulgări de zăpadă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024