Abia începută, şedinţa Consiliului Local Botoşani s-a… „opintit” încă de la punctul al treilea. Responsabil a fost, ca într-o mulţime de alte întruniri, Eugen Ţurcanu.
La punctul referitor la Regulamentul de organizare şi funcţionare al Serviciului Public de Iluminat, PNL-istul a avut o mulţime de întrebări, la care un funcţionar din Primăria Botoşani a încercat să îi răspundă. El a propus ca fiecare stâlp de iluminat să aibă un număr de înmatriculare.
„Este foarte uşor de transmis mai apoi o avarie”, a declarat Eugen Ţurcanu, care a adăugat că, „d-na Popescu care stă pe uliţă să ştie clar”.
I-a răspuns unul dintre viceprimari.
„Ca să numerotezi ceva trebuie să fii proprietar, nu poţi să numerotezi ceva care nu deţii (…). Le putem colora şi în culorile PNL, nu-i problemă, dar să-i avem. Să fie ai noştri”,
Cosmin Andrei, viceprimar Botoşani.
A intervenit şi primarul Cătălin Flutur, care a arătat că ar fi binevenită o asemenea iniţiativă.
În final, proiectul a fost aprobat inclusiv cu votul lui Eugen Ţurcanu.
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024