Doi sportivi plecați din Botoșani care au cucerit cele mai înalte podiumuri sportive s-au reîntors astăzi pe meleagurile natale ca să își unească destinele. Canotorul Ionel Strungaru s-a căsătorit cu canotoarea Ioana Crăciun.
Starea civilă a avut loc sâmbătă la amiază, la Primăria Dângeni, fiindcă mireasa este născută în satul Iacobeni arondat acestei comune. Oficierea a fost făcută de către primarul Cătălin Rotundu, care împreună cu soția sa Oxana sunt nași ai tinerilor.
Cei doi au avut drumuri asemănătoare în carieră. Ionel Strungaru s-a născut la Flămânzi, în 1988, a practicat canotajul încă de la 14 ani, când s-a legitimat la CS Botoșani. A fost triplu campion mondial de juniori, iar CS Dinamo București l-a transferat, fiind și în prezent component al clubului din capitală. Între timp, a participat la o mulțime de competiții pentru seniori, la care a obținut rezultate meritorii.
Ioana Crăciun s-a născut la Iacobeni în 1989 și s-a apucat de canotaj la 16 ani. În 2007 a devenit campioană mondială de juniori și s-a transferat de asemenea la Dinamo, îmbogățindu-și palmaresul cu un titlu de campioană europeană la seniori și un altul, de vicecampioană mondială.
Un tânăr botoșănean obligat de poliție să schimbe mașina cu… pasul
Redacția Botoșăneanul
Mar 03, 2025
SCENARIU: 30 de case inundate în județ, sinistrații au fost cazați la corturi
Redacția Botoșăneanul
Mar 03, 2025
Un botoșănean a găsit un portofel pe jos și l-a golit imediat de bani – CE a urmat
Redacția Botoșăneanul
Mar 03, 2025
APIA, anunț important pentru crescătorii de animale
Oana Sava
Mar 03, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile