Botoșănenii care au ieșit în stradă duminică seară s-ai distrat pe cinste la concertul susținut de băieții de la Bere Gratis, formație care datează de 16 ani în România dar a cărei componență s-a schimbat în urmă cu patru ani de zile prin plecarea a doi membri, respectiv a chitaristului și basistului.
Artiștii au cântat piesele care i-au consacrat și anume La tine aș vrea să vin, În brațe, Cine stă acum lângă tine, Zi de zi, Curcubeu sau Flori de când la fereastră. Spre deosebire de ceilalți artiști precum Paula Seling cu Ovi sau Marcel Pavel, la momentul artistic al celor de la Bere Gratis, botoșănenii au cântat, au dansat și fetele mai ales, au țipat.
Spre finalul concertului, solistul vocal al celor de la Bere Gratis a coborât de pe scenă și a mers printre spectatorii aflați în primele rânduri. La apropierea artistului, botoșănenii au explodat la propriu și au întins mâinile pentru a-l atinge măcar și pentru o secundă. Miță, a cântat în fața publicului preț de câteva minute bune și chiar a complimentat o frumoasă blondă aflată în primele rânduri, atras fiind de ochii ei albaștri.
Bere Gratis a închis Zilele Municipiului Botoșani, ediția 2014 în jurul orei 23:30.
(G.E., Ș.V.)
[[galerie-foto]]