De la scandaluri în miez de noapte, în locuri publice sau în familie, jandarmii botoșăneni sunt solicitați să intervină și în situații mai puțin obișnuite.
Situațiile reclamate de cetățeni în luna august, la care au intervenit efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, sunt diverse, de la scandaluri în noapte provocate de tineri în Centrul Vechi, de cele mai multe ori sub influența băuturilor alcoolice, până la câini, cai agresivi și viespi agitate, scandaluri în localuri publice sau în familie.
Jandarmii au aplicat, în noaptea de luni spre marți, amenzi însumând 2500 de lei, în urma intervențiilor efectuate la trei apeluri telefonice care sesizau tulburarea ordinii și liniștii publice în municipiul Botoșani de către grupuri de tineri. Astfel, Echipajele de jandarmi au fost direcționate de către dispecerul de serviciu în zona Centrului Vechi, patru tineri fiind sancționați contravențional, din care unul de două ori, la interval de câteva ore.
Cu o sâptămână în urmă, un câine de talie mare care s-a adăpostit într-o baie și reprezenta un pericol a fost capturat de jandarmi. De asemenea, tot în urmă cu câteva zile, o situație similară a avut loc, de această dată într-o scară de bloc de la ANL Cișmea.
În ambele cazuri patrupedele au fost transportate la padocul cu câini comunitari aparținând Primăriei Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM: Valeriu Iftime își prezintă echipa liberală pentru Parlament la ”Botoșăneanul TV” - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Adolescentă căutată la nivel național, depistată de jandarmii botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Prăpăd după BLOCADA: Zeci de șoferi au rămas fără permis la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Cum să îi implici pe cei mici în pregătirile pentru sărbătoarea Crăciunului
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024