Pe 29 iulie, România îşi celebrează Imnul Naţional- unul dintre simbolurile naţionale.
Cu această ocazie, Instituţia Prefectului - Judeţul Botoşani şi Garnizoana Botoşani organizează în faţa Muzeului Judeţean un eveniment dedicat acestei sărbători, la care îi invităm pe botoşăneni.
Evenimentul va beneficia de participarea Muzicii Militare a Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt” şi a Corului bărbătesc dirijat de prof. Laurenţiu Palade, care vor interpreta cele şase imnuri oficiale ale statului, de la 1862 până astăzi.
Evenimentul va debuta la ora 12:30 cu realizarea dispozitivului militar, iar intonarea Imnului Naţional al României, vocal şi instrumental, va avea loc în jurul orei 13:45. La acest moment sunt invitaţi să participe activ şi botoşănenii prezenţi.
Pentru buna desfăşurare a activităţii şi siguranţa circulaţiei, structurile Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu Poliția Locală, vor lua măsuri specifice de asigurare a ordinii şi siguranţei publice la locul de desfăşurare a ceremonialului, pe întreaga durată a evenimentelor.
În ce priveşte circulaţia rutieră în zonă, aceasta va fi restricţionată între orele 11:30- 14:30 pe Bulevardul Mihai Eminescu, iar un echipaj de Poliţie se va afla la intersecţia străzilor Octav Onicescu - Bulevardul Mihai Eminescu - Arhimandrit Marchian pentru asigurarea afluirii şi defluirii personalului şi defilării detaşamentului de onoare.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL:
Vilă cuprinsă de flăcări, pompierii au salvat o mașină și mai multe bunuri
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Valeriu Iftime știe CINE va lua campionatul: Astea sunt echipele care pot s-o 'atace'
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Afacerista care a condus Prefectura a spus la despărțire pentru ce a fost importantă – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 16, 2025
RAZII la Botoșani: Mașini oprite, sute de persoane verificate – CINE a fost ghinionistul de sâmbătă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile