Artista din Botoșani trece prin momente teribile. Bunicul ei care avea cancer în sânge a murit şi, din păcate, nu va putea sta la înmormântare, deoarece trebuie să cânte la un concert din Bulgaria.
Potrivit jurnaliștilor de la Cancan, Otilia Bilionera a mărturisit ce i-a spus bunicul ei când l-a văzut ultima dată.
"Marţi seara, la ora 11. El era foarte, foarte bolnav. Avea cancer în sânge. Eu am avut chiar un concert în apropiere de Botoşani şi am avut o presimţire şi... într-un final am primit vestea cumplită. Pentru mine toţi bunicii sunt apropiaţi, a fost ca şi un tată, un părinte pentru mine. Ultima dată când am stat cu el de vorbă şi am fost la el a fost acum două săptămâni. Mi s-a părut că era foarte, foarte schimbat şi în timp ce stăteam cu el la televizor mi-a spus: «Otiluţa, du-te şi aprinde lumina că o să fie foarte mult timp întuneric.» Era un om petrecăreţ, care iubea viaţa şi ne iubea pe noi toţi, nepoţii, copiii. Mi-e greu să vorbesc despre asta, îmi găsesc greu cuvintele. Când eram mică şi stăteam toată vara la el, vorbeam despre visurile mele şi mă susţinea. Cel mai dureros e că nu o să pot să stau la înmormântare – am un concert în Bulgaria – o să regret mereu. Avea 72 de ani. Zilele astea m-am închis, am vrut să fiu doar cu familia", a declarat artista.
Otilia, una dintre cele mai frumoase cântărețe din România, este născută în comuna Tudora, din județul Botoșani.
Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Escrocii sparg conturile de WhatsApp: „Schema 1.800” este noua înșelătorie care face ravagii
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Avocat din Botoșani plătit cu peste 90.000 de euro de Consiliul Județean Suceava
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile