68 de proiecte din toate judeţele Moldovei s-au “luptat” pentru obţinerea finanţării în cadrul campaniei „Investiții pentru comunități durabile”, derulată de FSC Bacău în parteneriat cu fundaţia unei companii de telefonie mobilă. Doar 10 au fost declarate câştigătoare.
S-a încheiat perioada de jurizare și evaluare a proiectelor depuse în cadrul celei de-a doua rundă de finanțare „Investiții pentru comunități durabile”, derulată de FSC Bacău în parteneriat cu fundaţia unei companii de telefonie mobilă. Numărul total de aplicații depuse a fost de 68, din cele 8 județe, din Regiunea Nord-Est.
În urma unei prime evaluării realizate de un juriu format din specialiști FSC Bacău a fost stabilită o listă de 22 de proiecte finaliste, care s-au calificat pentru a doua rundă de evaluare, potrivit jurnaliștilor de la ziarul Evenimentul.
“Dintre acestea, după două runde de jurizare care au cuprins şi evaluarea pe teren a aplicaţiilor, au fost stabilite 10 proiecte câștigătoare, repartizate echitabil în cele opt județe, care vor beneficia de finanțări de până la 36.000 de lei”, a precizat Ionuț Chiriţa, coordonator fundraising&pr FSC Bacău.
Această etapă a cuprins și vizite de evaluare pe teren, iar după finalizarea ei au fost stabilite cele 10 proiecte câștigătoare. Proiectele propun servicii sociale și educaționale pentru copii și tineri (3), servicii educative și de recuperare pentru persoane cu dezabilități (3), servicii socio-medicale pentru vârstnici (3) și un proiect de dezvoltare socio-comunitară. Cele 10 proiecte vor fi implementate de ONG-uri locale în 8 județe din Moldova, iar valoarea totală a lor este de aproximativ 80.000 euro.
Lista proiectelor finanțate:
Județul Bacău:
- Asociația Există o Șansă - cu proiectul „CERT-Centru de servicii socio-educaționale”
- Congregaţia Surorilor Providenţei - cu proiectul „Înființare Centru de Îngrijire la Domiciliu în Slănic Moldova"
Județul Botoșani:
- Asociația Clara din Dorohoi - cu proiectul „Nu suntem diferiți"
Județul Galați:
- Fundația Inimă de copil - cu proiectul „Centru de zi pentru copii cu dizabilități „Mihaela” Liești”
Județul Iași:
- Asociația Generațion, Tibănești - cu proiectul „Spălătoria comunitară”
Județul Neamț:
- Asociația Cultural Socială Economică CHRISTIANA - cu proiectul „Centrul de zi Christiana”
Județul Suceava:
- Asociația PROIECT PRO EUROPA - cu proiectul „Laborator de învățare alternativă”
Județul Vaslui:
- Filiala Judeţeană Vaslui a Asociaţiei Nevăzătorilor din România - cu proiectul „Spațiu și Timp în Întuneric”
Județul Vrancea:
- Asociația Comunitară „Maria Francisca" - cu proiectul „”Clubul Copiilor din Homocea – „O șansă în plus pentru viață”
- Societatea Națională de Cruce Roșie din România, filiala Vrancea - cu proiectul „Sănătate prin mișcare”
Fundația de Sprijin Comunitar, Bacău (FSC) este una dintre cele mai mari si mai bine organizate O.N/G.-uri din România, ce își desfășoară activitatea într-o zonă cu mari probleme sociale, regiunea estică a județului Bacău. Prin cele 8 proiecte derulate la ora actuală, vine în sprijinul celor mai defavorizate categorii ale comunității: bătrâni și bolnavi în faze terminale, copii și familii defavorizate, comunități rurale izolate.
Având la ora actuală un număr de 130 de angajați, aproximativ 200 de voluntari, 9 Centre educaționale pentru copii, un Centru de zi și un Centru rezidențial pentru vârstnici și 11 echipe de îngrijire la domiciliu, FSC se bucură de recunoaștere națională și internațională având parteneri instituționali din Marea Britanie, Norvegia, Elveția, Germania, Italia. Proiectele FS. au strâns 25 de premii naționale sau internaționale și recunoaștere în cadrul principalelor Gale și evenimente naționale ce promovează responsabilitatea socială și excelența în domeniul ONG.
Apă oprită pe mai multe străzi din municipiu din cauza unei avarii
Oana Sava
Nov 25, 2024
FC Botoșani egalată pe final în derby-ul Moldovei – VIDEO
Oana Sava
Nov 25, 2024
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024