Vecinii noștri ucraineni trec printr-una din cele mai negre experiențe pe care le poate trăi omenirea. Au fost aruncați peste noapte într-un război nedrept, total lipsit de sens și care nu aduce decât distrugere și moarte, de ambele părți.
Așa cum probabil ați văzut și la televizor, zeci de mii de oameni nevinovați fug din calea conflictului militar declanșat de Rusia și încearcă să-și găsească adăpost de gloanțe și obuze la noi în țară. Speră ca măcar aici să poată fi în siguranță până când va trece coșmarul.
O mulțime de oameni sunt acum refugiați pe la granițele României și stau în corturi, îndurând frigul, foamea, lipsurile materiale, dând slavă lui Dumnezeu că totuși au scăpat cu viață... Printre ei sunt și foarte mulți copii, unii prea mici pentru a înțelege ce se întâmplă, alții suficient de mari cât să simtă ororile la care se poate ajunge din cauza unui individ cu prea multă putere. Toți au nevoie de ajutor în aceste momente extrem de grele.
Asociația „Salvează o inimă” a fost mereu alături de oameni aflați în situații-limită și, așa cum era de așteptat, nu vom închide nici acum ochii la suferința semenilor noștri. De aceea, am demarat campania „HELP UCRAINA” prin care strângem fonduri pentru a cumpăra, între altele, saltele, paturi și lenjerie, dar și pentru a le oferi refugiaților hrană caldă în aceste vremuri reci.
Prin puținul nostru putem face mult pentru cei care se mulțumesc, în aceste zile, cu orice sprijin pot primi. Ucrainenii sunt vecinii noștri, oameni la fel ca noi, copii și adulți nevinovați aruncați cu forța într-o luptă care sfidează orice logică. Ieri își vedeau liniștiți de viață, astăzi își văd țara luată cu asalt, casele distruse și viitorul schimbat pentru totdeauna. Acum, mai mult ca oricând, au nevoie de solidaritatea noastră, de orice mic ajutor pe care îl putem oferi pentru a face față acestei crize fără precedent.
Orice donație făcută în conturile Asociației „Salvează o inimă” îi va ajuta pe ucrainenii refugiați în România să treacă mai ușor peste calvarul provocat de ruși. Doar fiind alături unii de alții vom învinge orice obstacol, orice dușman. Împreună suntem mai puternici. Donează și tu pentru vecinii noștri!
Donații se pot face:
Denumire entitate: Asociatia “SALVEAZA O INIMA”
Cod de inregistrare fiscala: 31015982
Cont (IBAN) bancar:
Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX
Cont Euro: RO28BTRLEURCRT00W8287001
CONT USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001
COD SWIFT: BTRLRO22
COD BIC: BTRL
Banca Transilvania Botosani
Vă rugăm să specificați pentru transfer bancar numele copilului -HELP UCRAINA
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Botoșănean oprit de polițiști pe Calea Națională: Nereguli descoperite după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
6 miliarde de lei: Un nou drum expres în nordul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024