O poveste impresionantă vine din Italia, unde o botoşăneancă a născut în plină stradă, ajutată de un poliţist.
S-a întâmplat chiar în Roma, după ce femeia, care trăieşte în Italia de 13 ani, nu a mai apucat să ajungă la spital. Asistată în permanenţă de poliţist, ea a dat naştere unei fetiţe sănătoase, iar momentul este relatat pe larg în presa din Peninsulă.
Nicoleta a intrat în travaliu în timp ce era la biserică, aşa că s-a urcat în maşină şi s-a grăbit către spital. Nu a mai ajuns, însă, fiindcă durerile au fost prea mari.
„Când să ajung aproape de spital... m-am aşezat pe jos şi imediat, în două secunde, am născut. Au coborât carabinierii, erau în civil, au chemat ambulanţa şi m-am dus la spital”, spune Nicoleta Dobîndă, româncă stabilită în Italia.
A născut o fetiţă de trei kilograme, pe care a botezat-o Simona. Este al şaptelea copil al familiei. Poliţiştii italieni nu s-au mai confruntat cu o asemenea situaţie, dar au făcut tot posibilul să o ajute pe românca de 41 de ani.
„Nu sunt expert în nașteri, nu știam cum să mă comport. Din fericire, am fost în contact cu serviciul de urgenţă, am găsit un medic şi mi-a explicat tot ce trebuie să fac”, afirmă Giuseppe Gambacorta, carabinier.
Plecată de 13 ani din Botoşani, femeia a născut chiar în ziua în care carabinerii au sărbătorit 203 ani de la înfiinţarea unităţii. Un moment simbolic pentru ei, relatat pe larg în presa din Peninsulă.
„Pentru noi este o onoare că am făcut un asemenea gest. Pentru toți cei din serviciul de carabinieri a fost cu adevărat o onoare să ajutăm o persoană care se afla în dificultate. Doamna este foarte fericită și pentru eveniment, pentru că fetița este sănătoasă, ne-a mulțumit foarte mult”, adaugă Giuseppe Gambacorta, carabinier.
Românca locuieşte la periferia Romei şi doar soțul și fiul său cel mare au un loc de muncă. Familia nu are, aşadar, prea mulţi bani, dar vine în fiecare an în ţară, să-şi viziteze rudele. (Sursa: Digi24)
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024