Din fericire, după aflarea diagnosticului, pacienta a putut să ia măsuri cât timpul îi era încă prielnic.
Alexandra Ifrim Ciobanu, medic specialist obstetrică-ginecologie în cadrul Spitalului Municipal Dorohoi, a adus în atenție cazul unei paciente în vârstă de 27 de ani, care a venit în cabinet pentru un consult de rutină.
Potrivit medicului, cazul pacientei este prezentat ”din dorința de a vă motiva să efectuați consult ginecologic regulat”.
Pacienta nu acuza nicio durere la momentul prezentării la medic.
”Deoarece nu făcuse până la acel moment niciun test Papanicolau (deși avea o naștere în istoric, respectiv o sarcină urmărită), pe lângă consultație și ecografie am recoltat și Pap Test. La examenul cu specul, colul uterin nu prezenta modificări vizibile. Rezultatul testului, din păcate, a evidențiat modificări severe la nivelul colului uterin (HSIL), astfel încât am continuat investigațiile, deoarece HSIL- reprezintă o leziune scuamoasă intraepitelială cu risc crescut pentru malignitate, și întotdeauna necesita investigații suplimentare”,
Dr. Alexandra Ifrim Ciobanu
(Dr. Alexandra Ifrim Ciobanu)
S-a efectuat genotipare HPV, care a identificat prezenta HPV 16 (tulpina cu risc crescut).
Pasul următor a fost colposcopia cu ERAD (Electrorezecție cu ansa diatermică);
ERAD este o procedura chirurgicală de diagnostic și tratament pentru leziunile colului uterin, care consta in excizia întregii leziuni de la nivelul colului uterin, cu ajutorul unui electrod metalic special semicircular, foarte subțire, încărcat electric, care poate să secționeze sau să coaguleze țesutul și care se numește ansă diatermică.
Post intervenție, fragmentul de țesut îndepărtat a fost trimis la examen histopatologic, confirmându-se diagnosticul de leziune intracervicală scuamoasă de grad înalt, cu focare de microinvazie.
”Ulterior, cu toate etapele de mai sus parcurse, pacienta a fost dirijată către medicul oncolog, pentru stabilirea conduitei, care la acest caz consta in supraveghere riguroasă, ținând cont de vârsta, potențialul reproductiv și opțiunea pacientei”,
Dr. Alexandra Ifrim Ciobanu
Pacienta va fi supravegheată prin efectuarea co-testarii citologice+HPV la 6, respectiv 12 luni după procedura, urmând ca rezultatele testelor să dicteze conduita terapeutică.
”Vă aduc în vedere situații care vă pot da imboldul necesar pentru a veni la medic. Acest caz vine ca să vă determine să conștientizați că nu este nevoie de simptome ca să existe o problemă. Pacienta a luat măsuri când încă timpul îi era prielnic”,
Dr. Alexandra Ifrim Ciobanu
Cancerul de Col nu doare! Cancerul de Col poate fi prevenit doar prin efectuarea vaccinului și testelor de screening, și anume:
Genotipare virală (validată clinic): prin testare ADN-HPV cu risc oncogenic înalt la intervale de 5 ani, după vârsta de 30 de ani.
Cotestare: prin testare ADN-HPV și prin examen citologic Babeș-Papanicolaou, în intervalul de vârstă 30-65 de ani la intervale de 5 ani.
Citologie: prin test Babeș Papanicolaou în sistem convențional sau în mediul lichid, în intervalul de vârstă 21- 65 de ani, la un interval de 3 ani, dacă două teste consecutive au fost negative pentru leziuni intraepiteliale.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024