Vineri seară, 25 noiembrie, a avut loc cea de-a doua etapă a knockout-urilor. Câștigătorii au ajuns astfel direct în show-urile live care vor începe curând. Emoțiile și talentul au fost la ele acasă, iar concurenții au dat tot ce au putut pentru a-și asigura un loc în galele live.
Noutatea sezonului şase, în premieră la „Vocea României” de la Pro TV, este runda knockout-urilor, care a debutat vinerea trecută (18 noiembrie). Fiecare antrenor a intrat cu câte nouă concurenți. Toți au pregătit temeinic câte o piesă şi au urcat pe scenă câte trei. Aspiranţii la marele trofeu au cântat pe rând, iar antrenorul a avut dificila sarcină de a alege doar unul dintre ei. Etapa a adus, dincolo de emoții, și dorința de a ajunge mai aproape de marele trofeu.
Fiecare dintre mentori şi-a invitat câte trei concurenţi pe scenă, iar la finalul serii doar câte unul a mers mai departe. Aşa se face că, vineri, 25 noiembrie, Smiley şi Loredana au desemnat câte un candidat, iar Tudor Chirilă şi Marius Moga, câte doi.
Loredana Groza a mai avut doar trei concurenți în această etapă, așa că a avut de luat dificila decizie doar o dată. A fost chiar prima, așa că restul serii a fost mai liniștită pentru ea. Dintre Rucsandra Ilieascu, Howard Dell și Beatrice Apostu, cel care a convins-o pe Lori a fost Howard, fost actor în "Tânăr și neliniștit" și fost antrenor de fitness al celei care-l mentorează la "Vocea României". El li se alătură Andreei Ioncea și lui Ștefan Roșcovan pentru live-uri.
Echipa Loredana Groza: Andreea Ioncea, Ștefan Roșcovan, Howard Dell
Din echipa lui Tudor, primii care au intrat în scenă au fost Evelina Vîrlan, Teodora Baciu și Dragoș Anghel. Teodora, în vârstă de 17 ani, a fost cea care l-a convins pe antrenorul ei și i se alătură lui Robert Botezan, ales în ediția anterioară.
Ultimele trei fete, Iuliana Dobre, Ioana Hrișcă, Rose-Marie Velasquez, i-au făcut misiunea imposibilă lui Tudor. Acesta a ales-o cu greu pe Iuliana Dobre.
Din echipa lui Marius Moga au urcat pe scenă Zinaida Cojocaru, Ioana Ignat (Botoșani) și Cătălina Godică. Dintre ele, cea care l-a convins pe “micul Mozart” a fost Ioana Ignat. Cel de-al doilea “trio” a fost format din Alexandru Baroc, Andreea Olaru și Diana Astrid Petcu. Preferatul lui Moga a fost Alexandru. El și Ioana și li se alătură lui Ionuț Trif.
Echipa Marius Moga: Ioana Ignat, Ionuț Trif, Alexandru Baroc
Echipa Smiley. El a mai avut doar trei concurenți. L-a ales pe Sebastian Serendischi, care s-a alăturat Ramonei Nera și lui Alexandru Mușat.(Sursa: Click)
Dintr-o „joacă”: Copii prinși pe camerele de supraveghere că au dat foc unui container
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
MARȚI: Mai mulți botoșăneni din municipiu rămân fără apă din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Valeriu Iftime cere demisia DE URGENȚĂ a liderilor PNL de la centru – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024