Un autoturism marca Mazda, a fost tras pe dreapta de un echipaj de Poliţie. La control oamenii legii au avut parte însă de o surpriză.
La volan se afla un bărbat care avea permisul anulat de 16 ani.
Joi 13 septembrie 2018, în jurul orei 15.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu în zona de competenţă, au oprit în localitatea de frontieră Dersca, un autoturism marca Mazda, înmatriculat în România. Acesta era condus de cetăţeanul român I.A., în vârstă de 43 de ani, în care se afla şi soţia acestuia, în calitate de proprietar al autoturismului.
Cu ocazia verificărilor specifice, bărbatul a declarat că nu are documente asupra sa, motiv pentru care poliţiştii au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta avea anulat dreptul de a conduce autovehicule din luna iulie 2002.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat şi încredinţarea unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.
Românii vor fi obligați să își recicleze hainele vechi
Redacția Botoșăneanul
Jan 08, 2025
Urban Serv, ANUNȚ important pentru botoșăneni privind colectarea mai multor tipuri de deșeuri
Redacția Botoșăneanul
Jan 08, 2025
Au fost aleși câștigătorii proiectului „Autobuzul lui Moș Crăciun” la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Jan 08, 2025
Un tânăr botoșănean a fost autorul unui accident rutier din Dolj soldat cu victime omenești
Redacția Botoșăneanul
Jan 08, 2025
Teatrul Vasilache își redeschide porțile pentru micuți
Redacția Botoșăneanul
Jan 08, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile