O tânără din județul Botoșani a fost reținută de oamenii legii după ce a pătruns în locuința unei femei și a agresat-o pentru a o determina să-i dea bani.
Vineri, 16 octombrie 2015, poliţiştii au dispus reţinerea pentru 24 de ore în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Botoşani faţă de P.S. de 29 ani, din comuna Coşula.
În sarcina acesteia s-a reţinut că, la data de 15 octombrie2015, ora 19.30, având faţa acoperită cu un obiect de îmbrăcăminte, ar fi pătruns fără drept în locuinţa unei femei de 33 de ani, din localitatea Coşula, pe care ar fi agresat-o, pentru a o determina să-i dea banii pe care i-ar fi avut în locuinţă. Întrucât victima a ripostat şi a reuşit să-i descopere faţa, P.S. a abandonat activitatea infracţională, părăsind locul faptei. Ulterior, la data de 16 octombrie 2015, cunoscând că victima a formulat plângere penală cu privire la cele întâmplate, P.S. s-a întâlnit cu aceasta, agresând-o şi ameninţând-o să renunţe la acuzaţii.
”În cauză continuă cerectările, sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la tâlhărie calificată, cu suspecta în stare de arest preventiv”, se arată în comunicatul de presă trimis redacției.
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024