Procurorii au trimis în judecată un avocat, acesta fiind acuzat de vătămare corporală din culpă.
Avocatul ieșean se afla în mașină cu o clientă. Cei doi mergeau la un proces la Darabani când a avut loc accidentul rutier. În urma impactului, o mamă și băiatul ei în vârstă de 13 ani, din Botoșani, au ajuns la spital.
Astfel, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași l-au trimis recent în judecată pe avocatul Anatole C., pentru vătămare corporală din culpă. Acum, urmează ca instanța să stabilească un prim termen al procesului penal. Ulterior, magistrații vor asculta ce au de spus toate părțile implicate, pentru a putea lua o decizie în acest caz.
Accidentul rutier a avut loc la începutul anului 2019.
„Pe data de 9 ianuarie 2019, inculpatul a pornit din Iași și se deplasa spre localitatea Darabani, unde trebuia să ajungă la un proces. În mașină se afla și clienta dumnealui. După ieșirea din localitatea Bălțați, spre Târgu Frumos, la o curbă spre dreapta, din cauza vitezei și a carosabilului acoperit cu un strat de zăpadă, a pierdut controlul volanului, a intrat în derapaj, autoturismul s-a rotit de mai multe ori, a intrat pe contrasens, lovind un autovehicul (înmatriculat în Botoșani) care circula dinspre Târgu Frumos, către Iași. În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a două persoane din vehiculul înmatriculat în Botoșani”, au declarat ieri, potrivit bzi.ro, reprezentanții Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.
Impactul a avut loc în apropierea zonei denumită popular „Curba Morții”, acolo având loc, de-a lungul ultimilor ani, mai multe accidente rutiere grave.
Victimele au fost transportate la spital cu leziuni grave.
Oamenii legii au mai afirmat că, în urma impactului, la fața locului s-au deplasat echipaje medicale și de Poliție. Victimele, o femeie (Cristina P.) și fiul ei în vârstă de 13 ani (Alexandru D.), au fost transportate de echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Iași la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Spiridon”, respectiv la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria”.
„Doctorii au constatat că băiatul a avut nevoie de 110-120 zile de îngrijiri medicale, în vreme ce mama acestuia a avut nevoie de 6-8 zile de îngrijiri medicale”, au încheiat procurorii ieșeni.
De remarcat este faptul că mașina condusă de avocat s-a rotit, aceasta s-a lovit cu partea din spate de vehiculul înmatriculat în Botoșani. Din cauza acestui lucru, atât avocatul, cât și clienta lui au scăpat fără leziuni foarte grave din accidentul rutier.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM la Botoșăneanul TV: Putere feminină pentru Parlamentul României – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Bărbat prins FĂRĂ permis după un control al polițiștilor de frontieră
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Se schimbă vremea: ANM a actualizat PROGNOZA pentru următoarele patru săptămâni
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Atelier de pictat icoane pe sticlă la Centrul educațional al Protopopiatului Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Dronă misterioasă găsită pe malul Prutului: Un pescar a alertat Poliția de Frontieră
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024