Zeci de animale adunate de pe stradă sau din curțile oamenilor, unele pentru a fi salvate din situații limită, altele pentru sterilizare.
O zi de aproape 12 ore de muncă și alergat neîncetat și care părea că nu se mai termină, spun medicii de la Clinica Trio-Vet Botoșani. Însă ziua de ieri, 24 februarie, a fost și una cu surprize.
Printre ”pacienții” medicilor botoșăneni s-au numărat și o căprioară și o lebădă.
”Ca în oricare altă zi telefoanele au sunat, iar astăzi nu a fost numai despre câini și pisici. O căprioară grav accidentată ne-a grăbit drumul înapoi către Botoșani, a primit medicația antișoc, însă din păcate în această seară a rămas adăpostită într-un refugiu în grija paznicului de vânătoare deoarece era extrem de slăbită pentru a fi eliberată”,
medicii de la Clinica Trio.Vet Botoșani
Cazurile sunt din ce în ce mai multe și mai grave.
”Suntem solicitați de colegii de la cabinet să vedem două cazuri extrem de grave ambii (un motan și o cățelușa) de pe stradă călcați de mașină, în stare gravă cu multiple fracturi pe care am reușit să i stabilizăm, mai departe însă Dumnezeu cu mila, vom vedea ce leziuni au și vom mai vedea care și cum vor avea nevoie de investigații și operații, e primăvară, a început sezonul de împerechere și vagabondaj și accidentele sunt tot mai dese. Am reușit sa adăpostim o cățelușă și cei 5 pui ai ei pe care am preluat-o azi la lumina lanternei”,
medicii de la Clinica Trio.Vet Botoșani
Iar când ziua părea să se liniștească, a ajuns în cabinet și o lebădă.
”Și deși simțeam că este de ajuns, o lebădă avea nevoie de ajutorul nostru; din fericire, accidentată minor și cu mari șanse de recuperare și întoarcere rapidă în natură (mulțumim din nou Doamnei Comisar Sef Cristina Kashyap pentru implicare)”,
medicii de la Clinica Trio.Vet Botoșani
Din păcate, numărul iubitorilor de mare este foarte mare doar pe rețelele de socializare. Voluntarii pot fi numărați pe degete. Adică cei care se implică efectiv în sprijinul animalelor care au nevoie de ajutor.
”Ziua am încheiat-o extenuați și ca de obicei niciodată mulțumiți 100%, ne fuge gândul la faptul cum vor trece cazurile critice noaptea, ne apasă aceeași îngrijorare pe care din păcate am început să o repetam la nesfârșit în posturile noastre și anume că suntem depășiți de numărul mare de cazuri, de costurile fiecărui caz in parte. Și da, a fost o zi în care ne-am fi dorit să ne putem clona deoarece la mai mulți voluntari nici măcar nu mai sperăm”,
Medicii de la Clinica Trio.Vet Botoșani
Pentru cei care doresc să susțină activitățile și cazurile:
Cont RO69RZBR000060018778836 titular Asociația We Care About Strays
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024