La Botoșani sunt scoase la licitație apartamente situate în trei localități din județ.
Compania cu capital german E.ON, redenumită DelgazGrid, a decis să renunțe la mai multe clădiri și spații importante în zona Moldovei.
Operatorul de energie a scos la vânzare mai multe spații și clădiri pe care le deține în Iași, Bacău, Botoșani sau Vaslui.
După privatizarea Electrica Moldova SA în favoarea E.ON, compania germană a preluat odată cu rețeaua de transport și transformare a energiei electrice, inclusiv locuințele de serviciu și de protocol ale fostei companii de stat. După un lung șir de disponibilizări și de externalizare a serviciilor către alte companii private, operatorul a trecut și la vânzarea locuințelor folosite în trecut de angajați.
La momentul privatizării, compania de stat Electrica Moldova avea aproximativ 2.700 de angajați. Între timp, mai multe servicii au fost externalizate.
La Botoșani, compania scoate la licitație imobilul compus din două apartamente, situat în vecinătatea Staţiei de transformare din Ripiceni, județul Botoşani (apartamentele se vând şi individual), astfel:
-patru camere, etaj, suprafaţă utilă de 70 mp și teren în indiviziune în suprafaţă de 101 mp. Preţul de pornire este de 30.691 lei;
-patru camere, parter, suprafaţă utilă de 70 mp și teren în indiviziune în suprafaţă de 100 mp. Preţul de pornire este de 30.691 lei.
De asemenea, un apartament situat în vecinătatea Staţiei de transformare Dorohoi, strada Sfântu Ioan Românul nr. 77 bis, judeţul Botoşani, compus din două camere în suprafaţă utilă de 45 mp şi teren în indiviziune în suprafaţă de 218 mp. Preţul de pornire este de 28.600 lei.
Este scos la licitație și un imobil situat în vecinătatea Stației de transformare Bucecea, strada Locotenent Muraru nr. 16, compus din teren în suprafață de 1.458 mp și construcție în suprafață de 216 mp plus anexe. Preţul de pornire este de 313.600 lei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Gabriela Erdic
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024