La nivelul județului Botoșani sunt zeci de astfel de spații care necesită urgent lucrări de modernizare.
Practic, aproape în fiecare comună există câte un sediul al Poștei Române. Modul cum arată aceste spații de cele mai multe ori lasă de dorit.
O recunoaște chiar și directorul Poștei Române care a venit spre finalul săptămânii într-o vizită de lucru la Botoșani.
Directorul cel mare de la Poștă a recunoscut că nu există fondurile necesare la nivelul companiei pentru ca aceste clădiri din mediul rural să fie modernizate.
„În majoritatea UAT-urilor avem un sediu al companiei care nu arată tocmai bine și e nevoie de luarea unei decizii acolo. Nu prevedem în următorii ani o rezolvare a acestei probleme fără ajutorul dvs., nicio explicație comercială în a moderniza și renova sediile noaste. De altfel, mai nicăieri prin Europa, companiile de poștă nu își mai întrețin sau nu mai au în proprietate spațiile unde își desfășoară activitatea”,
Florin Valentin Ștefan, directorul Poștei Române.
Și în acest sens a făcut un apel către primari să preia aceste spații.
„De aceea încercăm să avem o abordare la nivel național și evident care se aplică și la nivelul județului Botoșani prin care acolo unde există interes din partea dvs. cu privire la spațiul în care își desfășoară activitatea Poșta să avem o discuție și să luăm cea mai bună decizie, fie să clarificăm statutul juridic al proprietății și după aceea să luăm o decizie, fie pur și simplu să creăm acest parteneriat pentru comunitate prin care să punem în evidență spațiul Poștei. Concret, fie îl preluați dvs, fie găsim pe cineva local care să-l preia”
Florin Valentin Ștefan, directorul Poștei Române.
La nivelul județului Botoșani sunt peste 400 de angajați care lucrează la Poștă.
Florin Ștefan a declarat că la oficiile din mediul urban procesul de modernizare este în plină desfășurare. Se renovează sediile și sunt aduse calculatoare și mașini noi.
(sursa foto – Facebook Poșta Română)
Kiev: Racheta rusească a zburat două minute prin Botoșani, sistemele românești NU au detectat-o
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Polițiștii de penitenciare amenință cu nepăzirea pușcăriilor de Crăciun și Revelion
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
O casă a luat foc în prima zi de Crăciun
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Ce s-a ales de Rareș Prisăcariu, câștigătorul sezonului 13 Românii au talent
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile