În ședința ordinară de Consiliu Local de vineri, 19 iunie 2020 a fost lansat un apel public către Poliția Locală și societatea Urban Serv.
Cătălina Lupașcu, consilier local PNL a avut o interpelare împotriva unor botoșăneni care nu respectă conduita de conviețuire socială în mediul urban.
„Văd pe Facebook cetățeni care postează foarte multe fotografii cu coșurile de gunoi stradale, pline de gunoi menajer. Acest lucru se întâmplă pe străzile Săvenilor, Tudor Vladimirescu, Pacea. Am văzut cetățeni care au postat asemenea fotografii. Rog Poliția Locală să vină cu modificări privitoare la cuantumul amenzilor pe care le pot da cetățenilor care nu respectă regulile de bun simț și anume să-și ducă gunoiul menajer în zonele special amenajate”,
Cătălina Lupașcu, consilier local PNL
Iar un exemplu de bune practici ar fi Oradea, de unde noi am putea copia practica polițiștilor locali în civil.
„Acționează ferm în situații de acest gen. Oricâtă pândă am face noi în municipiul Botoșani nu o să reușim, atât timp cât sunt îmbrăcați și oamenii știu cine sunt”, a completat Cătălina Lupașcu.
Mai mult și semințele sparte pe domeniul public ar fi revenit în peisajul urban, atât în parcuri cât și în fața băncilor, pe străzile orașului.
„O singură precizare dna consilier: din luna martie, noi nu mai beneficiem de serviciile Poliției Locale care a trecut în subordinea MAI pe perioada de urgență și pe perioada de stare de alertă. Deci încă o lună nu beneficiem de serviciile dlor, iar ceea ce spuneți dvs. este foarte adevărat, există o dispoziție a celor de la Urban Serv să nu se mai ridice gunoiul din coșuri și postaci care să pună pe… este un lucru bine știut, făcut cu mare intenție”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Poliția Locală în prezent este subordonată Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Peste o sută de kilograme de pește confiscate de polițiști: Bărbat prins cu nereguli la control
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Mai mulți botoșăneni rămân în continuare FĂRĂ apă: Anunțul Nova ApaServ
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Botoșani, județul cu cei mai puțini angajați din Moldova: Este al treilea pol al sărăciei în România
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Șofer oprit pe bulevard și lăsat FĂRĂ permis : Comportamentul l-a dat de gol
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024