Bugetul unei societăți din Botoșani a dat peste cap consilierii județeni din Botoșani, mulți dintre aceștia arătându-se extrem de nemulțumiți de randamentul acesteia.
În jurul proiectului de hotărâre privind bugetul de venituri și cheltuieli a societății PARC INDUSTRIAL S.A., s-au stârnit multe reacții vehemente împotriva societății care nu dă randament. Cu toate că președintele Consiliului Județean (CJ) Botoșani, Gheorghe Sorescu, sprijinit de Cătălin Flutur, a argumentat existența acestei unități ca fiind una benefică pentru județ, au fost totuși opt voturi împotriva proiectului și cinci abțineri.
Printre cei care nu au sprijinit proiectul, s-a numărat și consilierul județean Maria-Luiza Alexandru, fost membru al Partidului Social Democrat, fost membru al Partidului Național Liberal, actual membru al… social-democraților, care a ajuns cu întârziere la ședința din dimineața de astăzi, 26 martie.
„Eu, cel puțin, nu mai sper în nicio șansă de redresare a Parcului Industrial și, probabil, că activitatea interesează doar pe dl. director în mod deosebit privind acțiunile viitoare. Dar îi urez succes societății”, a intervenit aceasta, cu câteva clipe înainte de încheierea ședinței.
(C.B.)
[[galerie-foto]]
Cutremur la „Apă”, s-a cerut demiterea întregului Consiliu de Administrație – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
O nouă categorie de clienți la Modern Calor: În premieră avem în municipiul Botoșani...
Oana Sava
Nov 19, 2024