Micuții artiști din grupul “Cheia Sol” cântă și încântă în fiecare duminică, în parcul „Mihai Eminescu” reușind să adune de fiecare dată zeci de botoșăneni în jurul foișorului. Bucuria de a dărui din sufletul lor curat se poate remarca ușor prin modul în care se pregătesc de fiecare dată, atât în privința costumelor de scenă, cât și al orelor de canto pe care le fac pentru a fi cât mai buni la microfon.
Au o plăcere imensă de a veni permanent cu surprize pentru publicul lor fidel din parc. Au început cu premiile pe care le oferă, săptămânal, micilor spectatori care au curajul să urce pe scena din foișor, sâ cânte sau să recite o poezie și iată, continuă cu o lansare de disc.
De data aceasta, protagonista evenimentului este micuța Andreea Prisacariu în vârstă de 10 ani. Copila abia așteaptă să împartă noul ei album tuturor botoșănenilor care vor veni vara aceasta în parc pentru a cânta alături de membrii grupului Cheia Sol. Discul se numește „Îngerii nu plâng...” și cuprinde 22 de piese. Andreea nu este la primul album pentru că în 2009 a lansat discul intitulat „Vreau sa ajung artista” cu 11 piese. Ea își va lansa albumul chiar de ziua ei pentru că duminică, 5 august va împlini 10 ani. Și tot atunci fetița care transmite multă emoție atunci când cântă, va fi membru în juriul concursului “Mini Miss&Mister Buzz”, organizat de prietenii copiilor de la Cheia Sol, reuniți în clubul de jurnalism „Micii reporteri”. Concursul de frumusețe pentru copii va avea loc în cadrul spectacolului oferit de membrii grupului coordonat de Oana Pușcașu.