Oamenii sunt programați să ajute, conform unor studii efectuate de psihoterapeuți și antropologi de la universități celebre din lume, printre care și Harvard. Binele se răsplătește cu Bine și este un mod prin care au grijă de comunitatea din care fac parte.
Magdalena Mihai, o elevă de 17 ani din Botoșani, și-a făcut un scop din a-i ajuta pe copiii din sistemul de protecție. Înțelege că este nevoie ca fiecare dintre noi să se implice pentru a schimba în bine societatea.
Şi-a găsit bucuria în voluntariat, iar de anul acesta a devenit voluntar „de cursă lungă” în cadrul programului Ajungem MARI, mergând în fiecare săptămână la copiii instituţionalizaţi. Îi ajută la teme, îi susţine și le arată o altă față a lumii pe care o cunosc prea puţin.
”Tot ceea ce fac în compania acestor copii îmi aduce o emoţie pe care îmi este imposibil să o descriu, iar zâmbetele lor atunci, când ne vedem, sunt balsam pentru suflet. Cred că este esenţial ca atunci când ajuţi pe cineva să o faci din inimă, fără jumătăţi de măsură, să te dedici în totalitate, iar persoana respectivă va înflori automat. Pentru copiii instituţionalizaţi este esenţial să aibă un prieten mai mare cu care să se poată sfătui, care să îi ajute să prindă încredere în propriile forţe, iar eu mă bucur să pot fi un astfel de om pentru ei”,
Magdalena Mihai, voluntar Ajungem Mari.
Viața i s-a schimbat după intrarea în programul ”Ajungem MARI”.
”Acum știu că scopul meu aici este să ajut copiii să descopere lumea și să devină independenți, astfel încât să se poată descurca în momentul în care trebuie să părăsească sistemul. Voluntariatul, care implică putere și răbdare, este cel mai mare dar primit de la Dumnezeu, acela de a aduce un strop de fericire copiilor instituționalizați prin înțelegere și iubire”,
Magdalena Mihai, voluntar Ajungem Mari.
Pe larg despre povestea Magdalenei aflați făcând click AICI.
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Declarația zilei 27 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Șofer de 68 de ani AMENDAT la Botoșani: Polițiștii l-au lăsat fără „marfă”
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024