S-a întâmplat la Botoșani, apelul fiind înregistrat la numărul unic de urgență 112.
Respectiva femeie a cerut ajutorul Poliției pentru a-și recupera fiul care i-ar fi fost răpit.
Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani.
„În luna august în dispeceratul 112 s-a primit un apel efectuat de o femeie care anunța faptul că fiul său a fost răpit și este sechestrat într-un mijloc de transport și nu cunoaște date despre locul în care se află. Au fost desfășurate de urgență activități pentru identificarea mijlocului de transport, a traseului și a locului în care se afla presupusa victimă.”
În urma apelului în cadrul Poliției Botoșani a fost dat alarma pentru a se putea localiza fiul femeii în vârstă de 18 ani.
Însă polițiștii au avut parte de o mare surpriză.
Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani.
„Din verificări a reieșit faptul că tânărul respectiv s-a urcat într-un mijloc de transport în comun din municipiul Botoșani și fiind sub influența băuturilor alcoolice a adormit, ajungând într-o altă localitate decât cea de domiciliu. Speriat, acesta și-a sunat mama și a spus că a fost răpit și nu cunoaște unde se află.”
În cazul în care este apelat numărul unic 112 în cazuri care nu sunt considerate urgențe, persoana apelantă riscă amendă contravențională.
Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani.
„Vrem să atragem atenția asupra folosirii serviciului național unic pentru apeluri de urgență și reamintim faptul că apelarea acestuia se face doar în situația în care este necesară intervenția forțelor de ordine, iar apelarea abuzivă poate conduce la sancționare, amenzile ridicându-se până la 4.000 de lei”
Doar în vara acestui an au fost peste 400 de apeluri la 112 false sau abuzive.
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Miss și Mister Boboc la Colegiul Național „Mihai Eminescu”: CINE sunt câștigătorii – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024