Certurile s-au ținut lanț într-o familie din județul Botoșani şi au continuat chiar și după divorț. S-a întâmplat în comuna Trușești, unde un bărbat ar fi intrat în curtea fostei soții cu chef de ceartă.
Și fiindcă s-a lăsat cu scandal și amenințări, botoșăneanul a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de violare la domiciliu.
Femeia a fost prezentă luna trecută la Judecătoria Botoșani pentru a da o declarație cu privire la cele întâmplate. Astfel, botoșăneanca a povestit că se întorsese de curând din Italia acasă împreună cu fiul ei. Într-o seară însă a avut parte de o vizită nu tocmai plăcută de la fostul partener de viață.
„Fostul meu soț a intrat în curte. Ne-am certat. A sărit la mine, m-a prins de gât, a zis că mă omoară și că nu mai scap cu zile”,
a relatat botoșăneanca
În continuare, femeia a relatat că abia în momentul când i-a spus fostului soț că îl cheamă pe fratele ei în ajutor, a ieșit din curte. Însă surpriză: acesta a revenit câteva ore mai târziu.
„A intrat pe poartă spunând că e casa lui, că a muncit acolo. Luase niște pietre și arunca pe acoperiș”, a conchis femeia.
Conflictul s-a încheiat în momentul când au ajuns organele de Poliție și fratele femeii. Acum, botoșăneanca cere daune morale în valoare de 10.000 de lei.
La termenul următor, instanța a dispus audierea a unui martor, respectiv a fratelui botoșănencei, pentru a stabili exact cum s-a petrecut incidentul.
Pariuri Live: adrenalina sportivă în timp real
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Polițiștii locali au ieșit pe străzi: Mașină ridicată, roți blocate și șoferi amendați
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
FC Botoșani a făcut spectacol la Ploiești: Victorie fără drept de apel cu Petrolul - VIDEO
Andreea Coțovanu
Mar 14, 2025
Ce este pariul responsabil și cum să joci în siguranță online
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Da la infirmier la antreprenor de centru de recuperare medicală de top din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile