În acest moment la nivelul județului nu există ferme moderne, motiv pentru care Ionică Nechifor are planuri în acest sens.
Există nevoie la Botoșani de ferme moderne care să vină în sprijinul zootehniei.
Ionică Nechifor, director Stațiunea de Cercetare Popăuți
„Zootehnia în județul Botoșani suferă. Nu avem ferme moderne. Noi nu ar mai trebui să vorbim de stâne, ar trebui să o ducem într-o zonă ceva cu puncte gastronomice. După 30 de ani de democrație trebuia să vorbim de ferme moderne. Nu le avem, dar avem speranță acum”
Președintele Asociației „Moldoovis” dorește să deschisă o fermă în care mieii să fie îngrășați și apoi valorificați.
Prețul să fie negociat la nivel de județ sau chiar regiune și astfel să nu mai apară specula.
Ionică Nechifor, director Stațiunea de Cercetare Popăuți
„Nu mai vreau să-și bată joc nimeni de prețul pe kilogramul de miel viu și vrem să facem o fermă sau centru de colectare, finisare, în termenii dvs îngrășare și să valorificăm animalele la un preț rezonabil. Ce înseamnă asta? Aducem noi, membrii asociației, mieii acolo, îi îngrășăm și îi valorificăm indiferent cum va fi că dăm la abator sau îi dăm la export în viu nu contează, să obținem prețul bun și să negociem un preț la nivel de județ, la nivel de regiune chiar.”Ionică Nechifor, director Stațiunea de Cercetare Popăuți
Declarațiile au fost făcute de Ionică Nechifor la workshop-ul cu fermierii despre cercetare.
Moș Crăciun a ajuns la sediul Jandarmeriei Botoșani, un ansamblu a făcut spectacol – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
O tânără plecată în Olanda, dată dispărută după ce nu a mai revenit la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Gabriela Erdic
Dec 21, 2024
Pompierii botoșăneni, mesaj pentru gospodine pentru a NU da foc în bucătării
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile