Astfel de cuvinte nu ar trebui niciodată rostite de un părinte, cu atât mai mult de mama unui copilaș mai mic de 1 an! Și totuși, într-o astfel de realitate se găsește Cristina după ce a aflat că fiica ei, Elena, suferă de neuroblastom.
Tumora canceroasă localizată în creier i-a refuzat micuței șansa unei copilării normale. Păpușile, jocurile și multele bomboane și acadele colorate au fost înlocuite cu medicamente, branule, operații și chimioterapie. Micuța și-a petrecut deja jumătate din viață mai mult prin spital.
Este încadrată la gradul mijlociu. Nu este cel mai bun grad, dar mulțumesc Bunului Dumnezeu că nu este ultimul stadiu...
În mijlocul disperării, văzându-și fiica la un pas de moarte, familia Floria a plecat în Turcia, unde medicii dispun de experiența și aparatura necesară pentru astfel de cazuri. Tratamentele și intervențiile menite să o salveze depășesc cu mult puterea financiară a familiei, însă nu și puterea solidarității noastre. Cei 51.000€ de care e nevoie pentru intervenții și tratament pot fi strânși cu ușurință printr-un SMS cu textul „Elena” trimis la numărul 8832. Cu doar 2€ o putem salva pe Elena din chinurile prin care trece deja de jumătate de an.
Fără ajutorul nostru financiar, Elena Floria nu va supraviețui cumplitului cancer. Destinul ei poate fi schimbat cu un singur SMS. „Elena” la 8832 poate fi mesajul de speranță și de victorie în fața bolii. Ce bucurie mai mare poți avea decât să știi că ai salvat un copil nevinovat?
Cine vrea să contribuie la salvarea micuței Elena, poate dona 2 Euro prin transmiterea unui simplu SMS la 8832, cu textul “ELENA”. Fiecare mesaj trimis înseamnă o şansă în plus pentru sănătatea şi viitorul fetiței. De asemenea, donaţiile pot fi făcute şi online, pe:https://salveazaoinima.ro/floria-elena/, prin transfer bancar, în conturile Asociaţiei “Salvează o inimă”:
RO05BTRL00701205W82870XX (cont în lei),
RO28BTRLEURCRT00W8287001 (cont în Euro),
RO68BTRLUSDCRT00W8287001 (cont în dolari).
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Șeful județului cu căciulă de miel: Vă spun ceva care nu vă place – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Jan 12, 2025
Plan B la Memorialul Ipotești, o expoziție propusă de doi artiști din Cluj
Gabriela Erdic
Jan 12, 2025
O tânără actriță din Botoșani cooptată într-un serial de succes
Gabriela Erdic
Jan 12, 2025
Polițiștii au făcut un nou „recensământ” al șoferilor, au găsit și beți și posibil drogați
Sergiu Bălășcău
Jan 12, 2025
Primarul fermier de la Ipotești: Vindeam brânză în piață și nu mi-e rușine – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Jan 12, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile