Fetița s-a pierdut de mama ei și a ajuns pe Pietonalul Unirii.
Povestea Arianei, o fetiță de doar trei anișori care a știut cum să reacționeze în clipa în care s-a pierdut de mama sa la un loc de joacă a fost ilustrată printr-un comunicat de presă transmis de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.
Iată comunicatul:
Dacă ești în vacanță sau la locul de joacă, împreună cu copilul, iar acesta a plecat de lângă tine, iată ce ar trebui să știe cel mic:
Puteți să luați exemplul Arianei, o fetiță de 3 ani, din municipiul Botoșani, care în timp ce se afla la un loc de joacă, s-a pierdut de mama sa și a ajuns pe Pietonalului Unirii.
Aici, deși dezorientată și speriată, a cerut ajutorul unei persoane, care, întâmplător era polițist la Biroul Rutier. Acesta se afla în timpul liber și a liniștit-o pe fetiță, spunându-i că o va ajuta să ajungă cât mai repede la mama sa. Astfel, cu ajutorul colegilor aflați în serviciu au reușit să o găsească pe mama fetiței, care, la rândul său o căuta.
O nouă înșelăciune: „Aparatul de oxigen” îi lasă pe oameni FĂRĂ bani
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
RAZII în Centrul Vechi și Parcul Tineretului: Polițiști și jandarmi, acțiune la prima oră
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Case cuprinse de flăcări, două familii au fost la un pas să rămână pe drumuri
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile