Primarul a anunțat rezultatul licitației pentru lucrările rămase de realizat la sediul Teatrului Mihai Eminescu din Botoșani.
Au depus oferte în total 35 de firme grupate în cinci asocieri.
A fost declarată câștigătoare oferta depusă de asocierea SC D& D Construct SRL – SC Aedificium Projektentwicklung SRL Cluj cu subcontractanții: SC Intelitech Group SRL, SC Meridian SRL, SC Sigma Instalgaz SRL, SC Ice Computers SRL, SC Danignisim SRL.
„Astăzi am încheiat ultimul document și avem firma câștigătoare pentru lucrările de reabilitare a Teatrului Mihai Eminescu, după ce anterior am făcut consolidarea. Valoarea licitației a fost diminuată în urma competiției dintre cele cinci asocieri”,
Cosmin Andrei, primar
Valoarea investiției inițială a fost de peste 47 de milioane de lei, însă în urma licitației contractul a fost atribuit cu 42,9 milioane lei fără TVA.
„Lucrările se întind pe o perioadă care nu va excede termenul de 31 decembrie 2023, avem contract de finanțare cu fonduri europene din care au fost cheltuiți bani pentru lucrări pentru un procent care a însumat lucrări în procent de 18%, lucrări făcute anterior consolidări”,
Cosmin Andrei, primar
Până acum s-au cheltuit 3 milioane de lei pentru partea de consolidare.
16 milioane de lei,
Sunt fonduri asigurate din bugetul UE.
Diferența până la 42,9 milioane va fi asigurată din buget local prin contractarea unui credit.
În această licitație nu este inclusă și Grădina de Vară dar și o serie de dotări, acestea urmând a fi licitate ulterior.
Primarul a arătat că, după epuizarea etapelor pentru contestație, constructorul poate avea front de lucru și pe perioada iernii.
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024