Începând cu luna martie 2023, Apa Service Giurgiu derulează proiectul ”Implementare soluție digitală contorizare apă potabilă la Apa Service Giurgiu” – POIM 2014 - 2020.
În cursul acestei săptămâni, la sediul societății din sudul României, s-a semnat contractul cu SC Vestra Industry SRL, compania din Botoșani condusă de Vlad Iftime, câștigătoare a licitației pentru furnizarea contoarelor inteligente, în valoare de circa 2 milioane de euro.
„Este un pas mare pentru că această digitalizare va aduce multiple beneficii atât societății cât și consumatorilor, pentru că vom putea să urmărim consumurile de apă și pierderile în timp real. Este, așadar, un prim pas, pentru că avem un parc de circa 24.000 de contoare în municipiul Giurgiu, iar prin acest proiect acoperim doar o parte, 14.500 de contoare. Așteptăm și următoarele axe de finanțare astfel încât să putem acoperi întreg parcul de contoare”,
Alexandru Popescu, director general Apa Service Giurgiu
Administratorul firmei botoșănene, Dumitru Constantin, a trecut în revistă multiplele beneficii ale contoarelor inteligente:
Prima tranșă de contoare inteligente va sosi la Giurgiu săptămâna viitoare, urmând ca până la finele anului toate cele 14.500 de sisteme inteligente să fie montate în locuințele din municipiu.
Vor beneficia de noile contoare toți locatarii care locuiesc la bloc, însumând 12.500 de aparate digitale, restul de 2.000 urmând a fi montate la case, acolo unde accesul cititorilor se face cu greutate sau unde se înregistrează frecvent pierderi de apă.
ACUM: Revoluționarii și șefii din administrație se pregătesc să comemoreze eroii din 1989
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Primar amenințat cu moartea într-un LIVE, bărbat adus în cătușe la Botoșani: Îl omor cu mâna mea
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Un botoșănean care s-a pus pe afumat carne a fost la un pas să dea foc la casă
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile