A plecat în urmă cu 14 ani din România, a lucrat şi ca badantă, şi în agenţii de pariuri, iar acum vrea ca vocea ei să fie auzită şi în politică.
Mioara Lăcrămioara Hrinciuc, Luana pentru prietenii italieni, are 45 de ani, este originară din Botoșani, este căsătorită cu un cetățean italian și trăiește la Trentola Ducenta, o localitate cu aproape 20.000 de locuitori, situată în provincia Caserta, din regiunea Campania. În România a fost pentru patru ani consilier județean în orașul natal, iar în prezent este primul candidat străin din localitatea unde s-a stabilit.
„M-am prezentat așa cum sunt eu, cum văd eu Trentola prin ochii de stranieră”, cu cunoștințele economice dobândite în facultate și cu experiența mea de consilier județean în România. Am putut să introduc ideile mele în programul propus. Sunt prima străină care candidează aici”, spune Luana pentru Ziarul Evenimentul.
Fostul consilier județean din Botoșani s-a destăinuit reporterilor portalului de știri din diaspora, Gazeta Românească, despre decizia de a se stabili în Italia, după ce a terminat o facultate și a fost consilier județean în România, despre proiectele sale politice de la alegerile locale și despre legăturile cu comunitatea românească și România în general. În Italia se simte ca acasă, dar gândul de a se întoarce nu i-a ieșit definitiv din minte. Își dorește însă o țară care să nu se simtă străină.
„Am ajuns în Italia acum 14 ani. Intenția mea nu a fost niciodată de a mă stabili aici. Am crezut că trei-patru luni îmi vor fi suficiente să câștig destui bani pentru a-mi plăti cele câteva datorii pe care le făcusem cu studiile și alte cheltuieli neprevăzute în acea perioadă și mă tot bătea gândul să urmez o academie de teatru și film. Asta se întâmpla imediat după alegerile din 2004. Pentru 4 ani am fost și consilier județean în Botoșani. A fost perioada care mi-a lăsat impresii nu tocmai plăcute. Eu, fiică de țărani, nu eram obișnuită să întâlnesc în cale persoane cu mai multe fete (una publică, una privată, etc) și în ultimul timp îmi doream să plec, măcar pentru o vreme, departe de tot și de toate”, spune Luana.
A lucrat ca badantă, în baruri și agenții de pariuri
Ca majoritatea românilor plecați în străinătate, Luana a început de la zero, ca „badantă” pentru o familie de bătrâni, Pentru că nu știa limba, în fiecare zi și-a notat și repetat câte trei cuvinte noi în italiană și a început să citească reviste și cărți de prin casa bătrânilor.
„Era totul nou pentru mine. Dificil dar frumos. O schimbare în toate: de la nume la mâncare, de la persoane la climă și muncă. Atunci am înțeles și învățat că nu trebuie să mă rușinez dacă muncesc cinstit și nu sunt șef la cine știe ce firmă. Aici am văzut că medicul este prietenul și confesorul tău și nu este un superior”.
Luana Hrinciuc mai spune că decizia de a candida pe o lista Civică, “Alternativa per Trentola Ducenta”, cu candidatul pentru primar Luigi Perfetto, a fost o decizie de moment:
„Sunt prima stranieră care candidează aici, suntem egali femei și bărbați pe liste, îmi doresc să fiu prima reprezentanta în consiliul local din partea românilor din comunitate. Mulți sunt deja în drepturi pentru obținerea cetățeniei italiane și pot fi îndrumați să o facă. Eu am obținut cetățenia ca urmare a căsătoriei și m-am confruntat cu probleme care m-au făcut să plătesc un birou de avocatură să facilitez obținerea acesteia”.
„Roba” românească are alt gust în Italia
Măcinată de dorul de casă, Luana spune că s-ar întoarce în România doar dacă lumea din jurul ei și-ar schimba mentalitatea.
„Tot căutând resurse pentru a-ți realiza visul, ne dăm seama că au trecut mulți ani, că avem familii aici, că merg la școală copiii noștri și pentru ei aici e acasă. Fac sacrificii să merg acasă în România în vizită să-mi potolesc dorul de țară, dar ajunsă acolo nu-mi mai găsesc starea și vreau să mă întorc. Încarc în valize dulcețuri de la mama și borcane de brânză (de oaie bineînțeles) și cu cât insistă mama, cu atât mi-e mai greu să-i spun că aici roba românească are alt gust. Voi continua să mă întorc acasă la părinții mei, la iarba verde, la apă curgătoare din sat, la mămăligă mea fără tacâmuri. Dacă mă voi gândi la repatriere, atunci aștept ca acolo să mă întâlnesc cu românii mei, să nu să le fiu o străină”.
