Unul dintre cele mai de tradiție evenimente de la Botoșani, organizat deja de 11 ani, în 2018 pare să nu fi atras masa obișnuită de oameni.
Seara trecută s-a dat startul distracțiilor ce se încadrează în cele două zile ale Festivalului Floare Albastră, organizat în comuna Mihai Eminescu. Nu s-a mai ales Memorialul Ipotești inima distracțiilor.
S-a optat pentru stadionul din comună pe care au fost amenajate scena, terasele, standurile și cam tot ce trebuie pentru un astfel de eveniment. Însă la ora 20:00 când ar fi trebuit să înceapă concertele, pe gazon se aflau câteva zeci de copii. Pe timpul concertelor unii au mai venit, alții au plecat, așa că numărul total a mai crescut.
S-a așteptat o oră ca lumea să se mai adune, organizatorii au lansat chiar un concurs cu premii pentru cel ce obține cele mai multe like-uri la un selfie de la festival.
După Aida Preda care a urcat în cele din urmă pe scenă undeva aproape de ora 21:00, a urmat una dintre cele mai celebre trupe din România, Mandinga.
De doi ani de zile, trupa are o nouă voce în persoana Barbarei Isasi, o tânără extrem de atrăgătoare care a ajuns în România, din Spania și care ne vorbește și limba.
Prezența scenică, muzica de calitate și vocea cântăreței s-au ridicat la nivelul așteptărilor și au demonstrat faptul că prestigiul trupei Mandinga este unul meritat. Nu s-a ridicat la nivelul acestor artiști publicul de la Ipotești, ei concertând pentru cei câțiva oameni care s-au adunat în fața scenei.
Barbara Isasi a optat pentru piese cu influențe latino și a încercat chiar și o melodie în limba română „Ești soarele meu”. Și i-a ieșit.
Noua solistă a trupei, Barbara Isasi este o tânără talentată în vârstă de 27 de ani care a participat în anul 2013 la celebrul show tv ”Vocea Spaniei”.
Ziua de duminică va aduce spectacole folclorice cu Ion Paladi sau Ansamblul Plăieșii.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
2 milioane de euro pentru fericirea a 270 de copii din Botoșani - VIDEO
Ramona Lupu
Mar 04, 2025
Gabriela Erdic
Mar 04, 2025
Șofer cu o mașină „fantomă” oprit de polițiști la vamă
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Un jandarm a REFUZAT mita de la doi hoți care au buzunărit un bărbat nevinovat
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile