Una dintre cele mai gingașe artiste pe care le-a dat Botoșaniul s-a căsătorit weekendul trecut cu bărbatul de care s-a îndrăgostit și alături de care a ales să își întemeieze o familie.
Ana Maria Bușcă (23 de ani) și-a luat starea civilă la Primăria Botoșani în 15 februarie 2020. Soțul ei este Alberto Marius Vraciu, un tânăr de 28 de ani.
S-au cunoscut în urmă cu 3 ani și jumătate, la o petrecere. Bărbatul de care s-a îndrăgostit Ana este sucevean și așa se face că frumoasa artistă i-a dedicat toate sfârșiturile de săptămână, singurele zile în care job-urile le permiteau să fie împreună.
Iubirea lor s-a înfiripat mai degrabă în mers, amândoi fiind mari iubitori de călătorii.
„Vacanțele le-am făcut împreună. Ne vedeam de joi până duminică, stăteam împreună în fiecare weekend, nu cred că a lipsit niciun weekend să nu ne vedem. El merge cu mine la cântări, la nunți, la spectacole. Am călătorit foarte mult, am vizitat Thailanda, Dubai, Atena, Milano, Veneția, Maroc, Singapore și evident toată România”,
Ana Maria Bucșă, artist
Se aflau în Thailanda când el a ales să o ceară de soție. Ana își amintește că încă de dimineață a simțit că ziua respectivă urma să fie specială.
„În ziua aia mi-a zis că facem ce vreau eu și m-a pus puțin pe gânduri, că în general mai avem polemici, în privința programului. Am fost la elefanți dimineață și după, seara, acolo era un festival și s-au lansat lampioane pe apă și pe plajă m-a cerut”,
Ana Maria Bucșă, artist
Evident că răspunsul ei a fost Da. Au decis să se unească întâi în acte iar petrecerea de nuntă să o amâne până în vară.
Au programat nunta pe 28 august 2020 la Complex Mandachi din Suceava.
„O să avem peste 300 de persoane. Pentru că am fost și la nuntă și la botez îi așteptăm pe Andreea Bălan și pe George Burcea, sper să vină, știu că și ea are un spectacol la Sala Palatului. O să cânte formația mea populară, o să și un band de la Iași. În total o să fie 20 de oameni la muzică și o să avem și o surpriză, un artist foarte mare din România cu care eu am colaborat”,
Ana Maria Bucșă, artist
Mirii vor avea două perechi de nași, un cuplu din Bistrița și un altul Anglia, ea româncă, el cetățean german. Iar luna de miere o vor petrece în Bali. După, tinerii căsătoriți se vor stabili la Suceava unde, cu ajutorul lui Dumnezeu, Ana își dorește să își deschidă o școală de muzică. Mai ales că este susținută în carieră 100% de soțul ei.
Pe când avea 16 ani, adică în 2013 Ana Maria Bușcă a participat la emisiunea concurs „Vocea României” fiind cooptată pe atunci în echipa lui Horia Brenciu. A fost eliminată la faza duelurilor.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Află cum a fost la Frags&Chill, competiția de E-Sports Counter-Strike 2 din Iulius Mall Suceava!
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Fenomenul „Deepfake”: DNSC explică cum poate fi afectat procesul electoral
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Femeie „încolțită” de patru persoane în timp ce voia să scoată bani de la bancomat
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024