Cerasela Mihovici (24 de ani), din Botoşani, locuieşte în Viena şi în 2011 a primit o pereche nouă de plămâni, în urma unui transplant. Din 2014, însă, tânăra se simte din nou rău şi speră la o minune: o altă pereche de plămâni care i-ar putea salva viaţa, scriu reporterii de la Adevărul.
Viaţa românilor care au nevoie de un transplant de plămâni nu este una uşoară. Momentan, în ţară există un singur centru acreditat de Agenţia Naţională de Transplant (ANT), respectiv Spitalul „Sfânta Maria“ din Capitală. Acreditarea a fost acordată în urmă cu câteva zile, cu toate că medicul care ar urma să coordoneze activitatea, Igor Tudorache, încă nu este în ţară. El este în prezent şeful programului de transplant pulmonar al unei clinici din Hanovra. În tot acest timp, bolnavii aşteaptă speriaţi minuni prin care să li se salveze viaţa. Cerasela Mihovici are nevoie de un retransplant de plămâni. Botoşăneanca în vârstă de 24 de ani a beneficiat de un prim transplant la Spitalul Universitar AKH din Viena, Austria, pe 22 martie 2011. După o intervenţie de aproape 12 ore, Cerasela a ieşit din sala de operaţie cu o pereche nouă de plămâni. Atunci a simţit prima dată că Dumnezeu i-a zâmbit şi i-a acordat o nouă şansă.
„După primul transplant, am putut respira normal şi reuşeam să merg fără să obosesc. Înainte de operaţie stăteam tot timpul conectată la aparatul de oxigen şi oboseam, de parcă duceam în spate o casă, chiar dacă practic nu făceam nimic“, a povestit în urmă cu doi ani Cerasela.
Între timp, starea de sănătatea a tinerei a început iar să se degradeze. Oboseala aproape cronică a reînceput să-i reîngreuneze viaţa şi iar a devenit dependentă de aparatul care îi alimentează artificial plămânii cu oxigen. Cerasela s-a mutat la Viena în ultimul an şi, de când este mai aproape de medicii care i-au redat o dată speranţa în viitor, este tot mai optimistă, chiar dacă, specialiştii i-au explicat că îi funcţionează doar 11% din plămâni.
„Acum nu mă simt bine deloc. Aştept al doilea transplant şi momentan trebuie să stau aici până se găseşte un donator. Medicii mi-au zis aşa: cu plămâni transplantaţi mai trăiesc doi ani. De când m-am îmbolnăvit a trecut deja un an şi trei luni. Acum mai respir doar cu 11% din plămâni. La fel ca în urmă cu cinci ani. Nici eu nu ştiu care sunt cauzele, dacă este din cauza unei bacterii, ori este o respingere a organului transplantat”, a relatat Cerasela.
Întrucât locuieşte în Viena, tânăra încă nu şi-a depus dosarul la Ministerul Sănătăţii în vederea obţinerii acceptului pentru efectuarea transplantului prin intermediul formularului E112. Intenţionează să facă acest lucru peste câteva săptămâni, când revine în ţară. Până atunci, Cerasela îi îndeamnă pe toţi cei care aşteaptă un organ sănătos să nu-şi piardă speranţele.
„Nu ştiu dacă am şanse să mai primesc un transplant, pentru că medicii zic că nu mai primesc români pentru transplant, pentru că România nu donează organe şi pentru că sunt foarte mulţi bolnavi din toate ţările care aşteaptă acelaşi lucru. Îmi pare rău de toţi cei care se află în situaţia mea. Trebuie să credem în Dumnezeu şi că totul va fi bine. Eu sper să pună iar românii pe lista de transplant“, a conchis botoşăneanca.
Potrivit chirurgului ieşean care a îngrijit-o pe Cerasela înainte de primul transplant, dr. Mugurel Bosânceanu, medic primar chirurgie toracică, starea pacienţilor care au primit o pereche de plămâni evoluează în funcţie de organismului fiecăruia. Mai mult, în primul an de la transplant, supravegherea corespunzătoare a bolnavilor este o parte extrem de importantă în îngrijirea lor.
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aparatul dentar invizibil, rezoluția perfectă pentru zâmbetul tău în 2025!
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Alertă de ultimă oră: COD GALBEN de vreme rea emis pentru mai multe localități din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Mailat a dat cu flit Botoșaniului: Eu nu pot obliga pe nimeni
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile