Daniela Voloșciuc a ocupat în trecut și funcții de conducere în cadrul Instituției Prefectului și se poate spune că este o funcționară de carieră.
În toamnă ar fi împlinit 25 de ani de când lucrează la Prefectură, în cadrul serviciului juridic.
Recent a formulat cerere de transfer pe un post de jurist la Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), de unde a ieșit la pensie ocupanta acestui post.
Prefectul a încercat să o convingă să rămână în Prefectură.
„Am avut o discuție cu dumneaei și i-am spus că îmi doresc să rămână dacă se poate, știu că este o profesionistă și e una dintre cele mai vechi din serviciul juridic. Doamna mi-a spus că nu, vrea să facă o schimbare, își dorește poziția respectivă, deși lucrează de foarte mulți ani aici. În acest context am fost de acord și am semnat”,
Sorin Cornilă, prefect
Un motiv pentru plecarea Danielei Voloșciuc s-a bănuit a fi nivelul salariilor din Prefectură, însă Sorin Cornilă susține că aceste venituri ar urma să fie în curând echilibrate asemenea celorlalte din administrația publică.
„Din câte știu eu se va rezolva, cel puțin după discuțiile pe care le-am mai avut pe la București, proiectul acesta de lege este ajuns în Senat la comisii și se discută pe el. Și cel mai probabil, dacă va trece se va pune în aplicare cu 1 iulie, la rectificare”,
Sorin Cornilă, prefect
Daniela Voloșciuc susține însă că nu a fost nicidecum vorba despre nivelul salarial: „Pe mine nu banii mă motivează în luptă”, ci mai degrabă de un anumit context.
Și că a considerat că a venit timpul pentru altă provocare în cariera profesională.
„A fost oportunitatea și asta e situația. Nu are rost să vorbim, s-a încheiat o etapă, începe alta. Totul este în schimbare, a fost opțiunea mea, de asta am și făcut cererea”,
Daniela Voloșciuc, jurist Prefectură
Transferul către DSVSA Botoșani a fost aprobat, iar prefectul Sorin Cornilă a semnat ordinul. Daniela Voloșciuc își va începe activitatea la DSVSA din data de 18 aprilie 2022.
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Alertă de ultimă oră: COD GALBEN de vreme rea emis pentru mai multe localități din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Mailat a dat cu flit Botoșaniului: Eu nu pot obliga pe nimeni
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Din ianuarie: O companie renunță la toate zborurile de pe Aeroportul Suceava
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile