”Miercuri și joi, 105 delegați ai filialelor partidelor proaspăt fuzionate USR și PLUS din întreg județul au ales prin vot direct conducerea județeană a USR Botoșani pentru următorii 4 ani”.
Acesta este începutul unui anunț oficial pe care filiala Botoșani a Uniunii Salvați România l-a făcut a doua zi după alegerile interne, care au avut loc pe 23 și 24 iunie.
Scrutinul ar fi trebuit să consfințească fuziunea dintre USR (Uniunea Salvați România) și PLUS (Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate), însă în realitate a fost o operațiune prin care componenții formațiunii conduse la centru de Dacian Cioloș au fost lăsați fără reprezentare în noua structură de conducere.
Magda Oleniuc nu a atras decât puțin peste 10% din voturile exprimate în competiția pentru funcția de președinte, condiții în care Andrei Drancă a obținut o victorie zdrobitoare.
Mai exact, pentru președinția filialei județene a partidului rezultat din fuziune, denumit Uniunea Salvați România, au candidat liderii fostelor organizații, Andrei Drancă – USR, respectiv Magda Oleniuc - PLUS. Deputatul a adunat 83 de voturi, iar subprefectul numai 12.
Lucru fără precedent în istoria fuziunilor de partide parlamentare din Botoșani, absolut toate celelalte posturi de conducere au revenit vechilor useriști, ex-plusiștii neprinzând nici măcar un singur post de vicepreședinte sau de membru în Biroul Județean. Practic, foștii componenți ai PLUS au devenit cu toții simpli membri în USR, inclusiv subprefectul Magda Oleniuc aflându-se în această situație.
”Nici un fost coleg de la PLUS nu este prezent nici în organe de conducere, control și arbitraj, nici de la municipiu și nici de la județ”, confirmă Raluca Curelariu, vicepreședinte filiala municipală USR Botoșani.
Iar acest lucru a fost posibil și prin modul de desfășurare a alegerilor. Nu a avut loc o conferință județeană propriu-zisă într-o anumită sală din Botoșani, așa cum fac celelalte partide parlamentare, ci s-a votat timp de două zile la sediul USR Botoșani.
De ce? De... pandemie. Organizatorii scrutinului intern s-au prelevat de aceasta, deși în realitate numărul de cazuri este infim, iar la Botoșani au loc deja evenimente cu sute de oameni. Astfel, pe 23 iunie, în prima zi a alegerilor din USR, la Botoșani s-au înregistrat doar două cazuri, ambele în mediul rural, la Hudești și Viișoara. Pentru data de 24 iunie, Direcția de Sănătate Publică nu a mai anunțat vreo îmbolnăvire.
Și totuși...
”Noi avem grupuri comune de discuții pe rețelele de socializare, am avut perioade de campanie internă, cine a vrut să-și facă campanie a avut ocazia să își facă campanie. Având în vedere că este pandemie și că avem delegați din județ, am mers pe varianta de două zile de vot. Dacă am fi făcut o conferință județeană cum fac colegii de la PNL, să îi adune pe toți la un loc, în primul rând nu ar fi fost sănătos din punct de vedere al situației sanitare și în al doilea rând am fi avut o prezență mai redusă decât acești 95 de oameni”,
Raluca Curelariu, vicepreședinte filiala municipală USR Botoșani.
Ca atare, timp de două zile s-a votat la sediul USR de la 10:00 la 20:00. Potrivit consilierei locale, scrutinul a fost supravegheat de o comisie formată din trei membri USR și trei de la PLUS, care au avut o ștampilă de control, un dulap încuiat și sigilat și o sală separată.
Cu sau fără conferință municipală fizică, alegerile au conținut și un important vot de familie, la care au excelat inclusiv cei doi consilieri municipali ai USR, Raluca Curelariu și Marcel Gheorghiță.
Astfel, printre cei 60 de delegați ai filialei municipale USR la alegerile din organizația județeană s-au regăsit Mihaela Axinte Crețu și Florin Crețu, adică verișoara și soțul verișoarei deputatului Andrei Drancă, Cristian, Carmen și Marcel Gheorghiță – familia consilierului local, Raluca, Cristina și Cătălin Curelariu – familia celuilalt consilier local, Ady, George și Elisabeta Hobjilă, Cezar și Paula Amitroaie, Ana Maria și Olimpia Hornaru, Bogdan și Diana Ilaș, Aurel și Tiberiu Maxim, Gabriel și Geanina Spoială, Ștefania și Cătălin Ursu.
Practic, mai mult de o treime dintre delegații la conferință sunt rude.
”Sunt membri în filiala municipală, au candidat, au fost votați de către membrii din filiala municipală ca să fie delegați. Într-adevăr, există membri în filiala municipală care sunt rude între ei, ar fi culmea dacă aș nega lucrul acesta, dar acest aspect îl găsești și la membri din USR-ul inițial și la membrii care vin din PLUS, este exact aceeași situație. Dacă ai să te uiți după numele Oleniuc o să găsești cel puțin trei, dintre membrii cu drept de vot mă refer. Sunt suficient familii și într-o parte și în cealaltă, persoane înrudite”,
Raluca Curelariu, vicepreședinte filiala municipală USR Botoșani.
Potrivit acesteia și candidatul PLUS la conducerea organizației municipale nu a fost tocmai lipsit de rude la scrutinul din filială, însă numele acestora și al neamurilor subprefectului nu apar printre delegații la conferința județeană ”fiindcă nici un PLUS-ist nu a fost votat să fie delegat”.
Și totuși, cum s-a ajuns aici?
”Pe fiecare unitate administrativ-teritorială s-a stabilit numărul de delegați în funcție de rezultatele pe care le-a avut la alegerile parlamentare. A fost un calcul matematic și conform regulamentului intern ai oricum un delegat din oficiu pe fiecare UAT în care există o filială”,
Magda Oleniuc, fost președinte PLUS Botoșani.
Toate bune și frumoase, numai că la alegerile parlamentare USR și PLUS au avut liste comune la Botoșani astfel încât nu s-a putut ști câte din voturi le-a adus un partid și câte celălalt.
”Nu s-a calculat așa pentru că delegații s-au stabilit pe UAT și nu contează. A fost numărul total de voturi obținut pe alianță, așa s-a luat în calcul. Nu aveai cum să faci o departajare clară pentru că nu s-a candidat separat, ci în alianță, și automat numărul de delegați s-a stabilit în funcție de rezultate”,
Magda Oleniuc, fost președinte PLUS Botoșani.
Trimiterile la teritoriu sunt însă mai mult teoretice. În realitate, soarta alegerilor s-a decis la municipiu, care a avut 60 de delegați la alegeri dintr-un total de 105. Și toți cei 60 delegați ai organizației municipale proveneau din fostul USR. Ei au fost votați să reprezinte filiala la scrutinul intern de către Adunarea Generală, în care fostul PLUS a avut doar în jur de 135 de membri din ceva peste 400.
Toate aceste lucruri au făcut posibilă o unificare care pare de fapt o scădere sau mai exact o scoatere a PLUS-ului de pe scena politică botoșăneană.
USR-iștii susțin însă că nu au făcut altceva decât să respecte deciziile conducerilor centrale.
”Protocolul din fuziune a fost aprobat prin congres comun, regulamentul de alegeri național și procedura au fost stabilite de către Biroul Național reunit, unde PLUS a fost reprezentat. Noi am organizat alegerile în baza protocolului aprobat la nivel național și în baza regulamentului de alegeri aprobat național”,
Raluca Curelariu, vicepreședinte filiala municipală USR Botoșani.
Și totuși, în urma celor întâmplate, fie ele și conform hotărârilor adoptate la București, PLUS nu mai există, iar toți liderii acestuia au devenit cel mult simpli membri ai noului USR, care practică este același dinaintea unificării.
”Nu trebuie neapărat să fii reprezentat prin PLUS, că noi până la urmă am votat fuziunea, cel puțin PLUS Botoșani a fost una dintre filialele care a votat fuziunea, acceptând toate consecințele care vin la pachet cu fuziunea respectivă. Faptul că majoritatea celor din PLUS s-au înscris în partid pentru cu totul altceva, nu pentru funcții, îi face să rămână în continuare fideli unei cauze inițiale. Sperăm să ne identificăm cu strategia noi conduceri, că până la urmă așa se pune problema, dacă rezonezi sau nu cu noua conducere”,
Magda Oleniuc, fost președinte PLUS Botoșani.
O primă consecință de calibru a fuziunii unicat USR – PLUS ar putea fi reprezentată de schimbarea subprefectului Magda Oleniuc. Varianta se discuta în mediul politic botoșănean încă dinaintea unificării și se preconiza a avea loc dacă USR reușește să își impună clar oamenii în noul partid, ori în realitate s-a ajuns chiar și mai departe, izbânda fiind una de sută la sută atât timp cât foștii plusiști nu au prins nici măcar un singur post. Rămasă fără sprijin politic consistent, Magda Oleniuc ar putea fi înlocuită cu un vechi membru USR, mai ales că posturile de prefect și subprefect au fost politizate și numirea unei persoane în această funcție a devenit mult mai simplă.
Președinte: Andrei Drancă
Vicepreședinți: Cristina Lăcătușu și Ady Hobjilă;
Membri ai Biroului Județean:
Marcel Gheorghiță, Vlad Romaniuc, Cristian Cîmpanu, Olimpiu Hornaru, Ciprian Grigoraș, Mirela Guleac, Marin Moruz, Cristian Babii, Alexandra Nastasiu și Cristian Bordianu;
Comisia de Arbitraj – Ioana Miclăuș, Adrian Petrariu, Lilioara Nastasiu, Andreea Leancă și Adrian Stîncă; Cenzori – Bogdan Balaoi, Cătălin Padurariu și Alexandru Roșca.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
OFICIAL: Alexandru Cîmpanu a semnat cu FC Botoșani - Bine ai revenit acasă!
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Moș Crăciun a ajuns la sediul Jandarmeriei Botoșani, un ansamblu a făcut spectacol – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
O tânără plecată în Olanda, dată dispărută după ce nu a mai revenit la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile