Unul dintre făptași a fost reținut
La data de 21 septembrie 2020, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr de 27 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii a două infracțiuni de furt și o infracțiune de complicitate la furt.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, în data de 05 septembrie 2020, profitând de neatenția victimelor, doi tineri de 27, respectiv 25 de ani, ar fi sustras două telefoane mobile pe care le aveau asupra lor, ulterior, în data de 12 septembrie 2020., însoțit de alți doi tineri, de 23 de ani, din municipiul Botoșani, ar fi pătruns în incinta unei societăți comerciale, de pe strada Cuza Voda din municipiul Botoșani, de unde ar fi sustras un telefon mobil, aparținând unei tinere de 22 de ani.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit identitatea celor trei tineri bănuiți de comiterea faptelor, fiind emise pe numele a doi dintre aceștia mandate de aducere, întrucât se sustrag cercetărilor.
Polițiștii desfășoară activități specifice pentru depistarea acestora și dispunerea de măsuri legale.
Unul dintre tineri, cel de 27 de ani, a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventiva al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate pentru infracțiunile menționate mai sus, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024