După trei ani și jumătate de la izbucnirea unuia dintre cele mai mari scandaluri din administrația locală și sistemul sanitar botoșănean, povestea s-a terminat prin achitarea de către o instituție a Statului Român a unei sume considerabile.
În urmă cu mai puțin de o lună Direcția de Sănătate Publică (DSP) a virat într-o singură tranșă Sanatoriului de Neuropsihiatrie Podriga suma de circa 340.000 de lei pe care unitatea Consiliului Județean a solicitat-o în instanță.
În 2016, pentru o perioadă care s-a suprapus în bună parte cu campania electorală pentru alegerile locale, DSP a lăsat fără autorizație sanitară de funcționare Sanatoriul pe motiv că apa este necorespunzătoare.
Unitatea medicală funcționa de mai mulți ani în același spațiu și o mulțime de alte obiective din zonă, inclusiv școli și grădinițe, se alimentau practic din aceeași sursă, numai că DSP, pe atunci condusă de Silvana Tudorache, a hotărât că numai spitalul în cauză trebuie să rămână fără autorizație.
Consecința imediată a fost suspendarea contractului de către Casa de Asigurări de Sănătate (CAS), care potrivit legii nu poate finanța unități neautorizate sanitar.
A rezultat un scandal de proporții, cu o mulțime de ședințe desfășurate la Prefectură și Consiliul Județean, cu intervențiile Ministerului Sănătății și ale parlamentarilor, cu proteste ale angajaților de la Sanatoriul Podriga la sediul DSP, însă perechea Silvana Tudorache – Felicia Beleca, director executiv, respectiv șefa departamentului de supraveghere din cadrul DSP Botoșani, a fost de neclintit.
Pe 30 iunie, după alegerile locale, DSP Botoșani a acceptat să elibereze autorizația sanitară de funcționare Sanatoriului Podriga. S-a motivat la acea dată că prin unele investiții realizate de Consiliul Județean, instituție căreia Sanatoriul i se subordonează, s-a îmbunătățit calitatea a apei și că a ajuns în parametrii în care se poate emite o nouă autorizație.
Conducerea unității medicale de la Podriga s-a îndreptat însă împotriva DSP, solicitând plata finanțării pierdute de la CAS, considerând că măsura de neautorizare a fost una abuzivă.
Procesul a fost câștigat atât la Tribunalul Botoșani, cât și la Curtea de Apel Suceava, judecătorii obligând DSP să autorizeze retroactiv Sanatoriul Podriga.
Cum perioada de neautorizare s-a întins de pe 19 mai până pe 30 iunie, a rezultat o sumă totală de 337.260 de lei. Iar la aceasta se adaugă și 2.000 de lei cheltuieli de judecată.
”Am primit toți banii după ce a apărut în presă că instituim sechestru pe conturi. Avem nevoie de acești bani anul viitor, când trebuie să acredităm unitatea”,
Oana Norses, director general Sanatoriul de Neuropsihiatrie Podriga.
Banii au fost primiți la scurt timp după ce, dat fiind refuzul DSP de a plăti amintita sumă plus cheltuielile de judecată, unitatea medicala a deschis o altă acțiune în instanță și a obținut pe 12 noiembrie încuviințarea pentru executarea silită.
Șeful DSP Botoșani susține însă că este doar o coincidență faptul că prejudiciul s-a achitat după ce Judecătoria Botoșani a acceptat instituirea sechestrului pe conturi.
”Am făcut solicitare la minister și ministerul ne-a dat banii pentru hotărârile judecătorești, tot așa cum am plătit și drepturile salariale câștigate prin sentințe judecătorești. Noi demersurile le-am făcut de când am avut hotărârea judecătorească, nu am așteptat să ne dea Sanatoriul somație. Că au ieșit în presă și au declarat că pun sechestru, asta e poezie. Noi ne-am făcut treaba, este o hotărâre judecătorească, o punem în aplicare. Am făcut demersuri la minister și ministerul la rectificare ne-a suplimentat sumele și după ce am primit sumele am făcut și plata”,
Teodor Ferariu, director interimar DSP Botoșani.
Ceea e mai greu de înțeles este că absolut nimeni nu va fi tras la răspundere pentru prejudiciu. Deși două instanțe au hotărât că DSP a procedat nelegal și a obligat-o să plătească amintita sumă de bani, niște comisii de la nivelul Ministerul Sănătății au hotărât altceva.
”Noi din 2016 am avut, de când nu s-a eliberat autorizația, a fost cercetare disciplinară, a fost corpul de control, nu s-a constatat vreun vinovat și nu am către cine să mă îndrept pentru că demersurile, cercetările s-au făcut încă de atunci”,
Teodor Ferariu, director interimar DSP Botoșani.
Așadar, în final contribuabilul român, fie el persoană fizică sau juridică, a suportat ambiția și încăpățânarea unor angajați ai Statului Român.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024