Pentru băieții zilelor noastre, interzicerea părului lung ar fi un abuz strigător la cer. Un abuz strigător la cer era și în vremea comunismului, doar că prea puțini îndrăzneau să se opună. Așa se face că părul lung devenise un gest de protest, iar răspunsul regimului nu era nici el mai prejos: tinerii erau ridicați de pe stradă, umiliți, uneori arestați. Și, bineînțeles, tunși.
Într-un început de ianuarie se stingea din viață la Botoșani, în urma unui atac cerebral, una dintre cele mai strălucite conștiințe pe care le-a avut Botoșaniul în ultima jumătate de secol. Avea doar 58 de ani, trecuse ca adolescent prin pușcăriile politice și întreaga viață, chiar și după 1989, a fost monitorizat de Securitate.
Dorin Glăvan s-a născut la Botoșani, într-o zi de 14 februarie a anului 1942, și s-a stins din viață pe 2 ianuarie 2000.
(Dorin Glăvan)
Avea 16 ani când, ca elev al Liceului Laurian, a fost acuzat că este ”duşman al poporului” și condamnat la moarte. După un simulacru de proces, sentința a fost schimbată: 18 ani de muncă silnică pentru crima de uneltire împotriva ordinii sociale. Dorin Glăvan fiind eliberat odată cu decretul din 22 octombrie 1963, un fel de preludiu la decretul de amnistie a deținuților politici, ce avea să vina în 1964. După eliberarea din închisorile comuniste, Dorin Glăvan s-a angajat în Botoșani, la o cooperativă meșteșugărească, după care a reușit să găsească un post de contabil la IAS Todireni. În 1965 a reușit să își termine studiile liceale, între timp lucrând - un an - ca actor la Teatrul de păpuși Vasilache.
Finalizarea liceului i-a deschis drumul spre studii, astfel că s-a înscris la Facultatea de Filosofie a Universității București. Intelectual în sensul pur al cuvântului, reputat teatrolog, a activat zeci de ani ca secretar literar al Teatrului ”Mihai Eminescu” Botoșani și, către amurgul vieții, consilier la Inspectoratul pentru Cultură.
Un fost coleg de facultate a recreat scriitoricește o scenă memorabilă, la care participase și Dorin Glăvan. Era într-un noiembrie, în Bucureștiul anului 1968. Povestea îl are în centrul atenției pe poetul George Țărnea (1945-2003), care devenise un poet cunoscut. Însă mai devenise George Țărnea și altceva: o țintă a milițienilor care îl urmăreau pentru pletele de poet boem.
(George Țărnea)
”…proaspăt coborâți din tramvaiul 13 sau 14, care ne adusese de la căminul Grozăvești direct până la traversarea către cafeneaua Tosca, am văzut că un asemenea grup de vigilenți îl ochise pe George Țărnea. Cel care, poet de-acum recunoscut și publicat în prestigioase reviste literare, își lăsase o mândrețe de plete. Și tocmai când brigada în acțiune se apropia cu pași hotărâți de George al nostru, iar acesta o cam băgase pe mânecă, am intervenit,prompt și hotărât noi, opinia publică!”, scrie Șerban Cionoff.
Iar ”opinia publică”, potrivit scriiturii jurnalistului, era formată din: ”Sandu Monciu (încă nu și Sudinski), Dorin Glăvan, Morel Zelțer, Olimpiu Naicu și subsemnatul”.
Iar povestea continuă:
”L-am luat pe sus pe George și-am strigat:
- Unde mergi tu așa, măi malagambistule? Ce e ținuta asta descompusă și decadentă la tine?Ia hai tu cu noi, să mergem să te tunzi și să arăți civilizat, așa cum trebuie să arate un student de tip nou!
Nu aș putea nici acum să spun ce o fi fost în mintea lui George, dar cu siguranță că asta a plăcut echipajului respectiv, fiindcă unul dintre membrii săi ne-a lăudat în gura mare:
— Ei da! asta atitudine din partea voastră, măi tovarăși studenți!
Bineînțeles, ceilalți l-au aprobat:
- Bravo, măi băieți, uite de așa ajutor avem noi nevoie!”. (întreaga întâmplare este descrisă pe larg aici)
Jurnalistul Șerban Cionoff a fost coleg de facultate cu Dorin Glăvan și îi păstrează și astăzi o amintire vie.
.jpg)
(Șerban Cionoff)
Oltean trăitor în București, Șerban Cionoff a avut la rândul său de suferit din pricina Securității. După facultate a păstrat legătura cu fostul său coleg, iar la moartea botoșăneanului i-a dedicat un articol emoționant.
”Până când, pentru că mama a fost arestată și condamnată în urma unei înscenări a Securității, am fost lăsat repetent. După ce am terminat facultatea, ca ziarist, am fost în câteva rânduri la Botoșani și l-am revăzut pe Dorin. La moartea sa, am scris un text care a apărut în ziarul Ultima Oră (condus de regretatul Ion Marin)”,
Șerban Cionoff, jurnalist
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
