Valeriu Iftime a fost lansat oficial drept candidat al Partidului Național Liberal pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Botoșani.
Evenimentul organizat impecabil a avut loc la un restaurant din municipiul Botoșani.
Sute de liberali au ajuns în sala de evenimente și și-au ocupat scaunele. La intrare au fost îndrumați de organizatori și identificați în listele ordonate alfabetic pentru o mai bună fluidizare.
Fiecare dintre participanți a primit câte un ecuson pentru a i se vedea calitatea în cadrul evenimentului.
Sala era animată în culorile partidului galben – albastru. Totemurile cu fotografia de campanie a lui Valeriu Iftime, în culoare albastră erau așezate strategic în toată sala dar și la intrare.
Participanții au primit eșarfe de culoare galbenă și majoritatea le-au așezat pe umeri astfel că imaginea de ansamblu a fost cea dorită, a unui eveniment politic de amploare.
Valeriu Iftime și-a lansat candidatura pentru Consiliul Județean având alături persoane importante la nivel național. În primul rând președintele PNL, Nicolae Ciucă însoțit de Lucian Bode, secretarul general al partidului.
Iar mai apoi doi președinți de consilii județene care pot fi oricând modele pentru administrația publică. Din zone opuse geografic, Gheorghe Flutur de la Suceava și din celălalt colț al țării, Ilie Bolojan de la Bihor.
După discursurile rostite în fața sutelor de liberali s-au întins pe durata a aproximativ trei ore.
Iar ulterior, Valeriu Iftime i-a chemat alături pe candidații PNL la primăriile din județul Botoșani.
Valeriu Iftime, președinte PNL Botoșani
„Absolut toți sunt forța noastră. Forța cu care mă mândresc și cărora le mulțumesc, cum spunea dl Bolojan, că ne-am asumat. Ne-am asumat că vom schimba ceva în Botoșani. Dragi primari, vă asigur de tot respectul meu. Dar vă asigur de faptul că vă voi scoate din starea de confort ori de câte ori veți ajunge acolo. Să dea Dumnezeu să fim sănătoși, să fim buni și să câștigăm alegerile”,
Acțiunea s-a încheiat cu o sesiune ad-hoc de fotografii, liberalii botoșăneni dorind să se fotografieze alături de liderii naționali.
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile