Botoșănenii care își caută un loc de muncă vor avea ocazia în noul an să se angajeze la unul dintre cele mai cunoscute supermarketuri din România.
Profi a deschis în 2018 peste 200 de magazine, având la sfârşitul anului un număr de 925 de unităţi, urmând ca în anul ce tocmai a început să îşi continue expansiunea la nivel naţional şi să facă angajări, scrie Capital
În 2019 deschidem peste 200 de magazine. Investiţiile totale depăşesc 100 milioane euro, în magazine, depozite, softuri, automatizări etc. Obiectivul nostru este să devenim lideri în comerţul din România",
a declarat pentru Capital Daniel Cîrstea, directorul general al Profi Rom Food, compania care administrează reţeaua de magazine Profi.
Compania are în prezent circa 15.000 de angajaţi, iar în 2019 va angaja 2.000-3.000 de persoane în magazinele pe care le va deschide, afirmă el.
Compania a dezvoltat un concept de magazine mici, ca să prevină cumpărăturile în exces.
"Sunt oameni care cumpără şi pentru 60 de zile. Noi ne-am gândit să dezvoltăm magazine mai mici, ca oamenii să coboare la colţul blocului, şi în oraşele mari şi în cele mai mici, şi să găsească strictul necesar. Comerţul modern reprezintă 60% din totalul pieţei, în timp ce în alte ţări din vest este 70-90%",
spune Daniel Cîrstea.
El afirmă că în prezent hypermarketurile reprezintă 50% cotă de piaţă, în timp ce magazinele mici au o cotă mai mică.
"Estimăm că în următorii cinci ani piaţa va merge mult spre comerţul de proximitate. Am sesizat că în 2017 au fost consumatori care au migrat de la segmentul low-medium la mediu-superior. Asta am observat în special în prima jumătate a anului 2018, dar şi anul trecut. Consumatorul nu are timp, dar este şi din ce în ce mai pretenţios. Şi este normal să fie aşa, având în vedere că este mai informat", precizează reprezentantul companiei.
În oraşele mari, foarte căutată este mâncarea bio.
"Mâncarea bio este din ce în ce mai căutată, se vede şi în vânzări, mai ales în oraşele mari, precum Timişoara, Cluj, Iaşi. Clienţii întreabă, caută acest tip de mâncare", a precizat Daniel Cîrstea.
Profi Rom Food estimează pentru 2018 cifra de afaceri de 1,3 miliarde euro, peste 25% în creştere faţă de anul anterior.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024