O botoşăneancă în vârstă de 47 de ani a alertat miercuri Poliţia.
Miercuri, 28 noiembrie 2018, o femeie de 47 de ani din municipiul Dorohoi a sesizat organele de poliţie cu privire la faptul că pe drumul public din faţa locuinţei sale este staţionat un autovehicul ce încurcă circulaţia.
Echipajul de poliţie ajuns la locul intervenţiei a stabilit că vehiculul în cauză a fost condus până în acel loc de un minor de 16 ani din localitatea Văculeşti. Urmare a cercetărilor efectuate a rezultat că minorul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul l-a sustras în seara de 27 noiembrie 2018 de pe raza localităţii de domiciliu, l-a condus până în municipiul Dorohoi, unde l-a abandonat.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis şi furt în scop de folosinţă, pentru documentarea situaţiei sub toate aspectele şi luarea măsurilor legale.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Misterul locului blestemat din Botoșani unde se află masa tâlharilor, s-ar ascunde comori fabuloase
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
ASTĂZI la Botoșani: O mașină a luat foc din mers, șoferul abia a apucat să sune la 112
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Urmează Zilele Eminescu la Botoșani: Gală națională organizată într-un loc de vis
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
SEARA TRECUTĂ: Razii de proporții în zonele din Botoșani considerate periculoase
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile