Încă o aeronavă a fost adusă de Wizz Air la Iași.
Wizz Air, compania aeriană cu cea mai rapidă creștere din Europa și cea mai sustenabilă din punct de vedere ecologic pe plan global, anunță că baza de la Iași a întâmpinat cea de-a a cincea aeronavă pe data de 29 octombrie. Odată cu această decizie, compania aeriană oferă un total impresionant de 24 de destinații, conectând Aeroportul Internațional Iași cu orașe din toată Europa. Biletele sunt deja disponibile online pe wizzair.com și prin intermediul aplicației pentru mobil.
Alocarea noii aeronave A321 NEO va permite companiei aeriene să crească frecvența pe următoarele rute: trei zboruri pe săptămână către Liverpool și Berlin, cinci zboruri pe săptămână către Barcelona, Dortmund și Bologna, precum și zboruri zilnice către Paris și Bruxelles. De asemenea, compania aeriană mărește numărul de zboruri de la șapte la nouă frecvențe pe săptămână către Milano, oferind astfel mai multe opțiuni de călătorie clienților săi.
În total, Wizz Air operează în prezent 22 de rute low-cost din Iași către 12 țări din Europa, investind continuu în dezvoltarea rețelei. Compania aeriană conectează Iașiul cu Bruxelles, Larnaca, Billund, Copenhaga, Basel, Paris, Dortmund, Memmingen, Tel-Aviv, Bologna, Catania, Milano, Roma, Torino, Veneția, Eindhoven, Liverpool, Londra, Barcelona, Madrid și operează cu succes rutele nou lansate către Istanbul și Berlin. Wizz Air rămâne dedicată Iașiului, pieței românești și ofertei de servicii excelente, asociate cu tarife reduse, pentru pasageri săi.
Prin alocarea celei de-a cincea aeronave la bază, Wizz Air își consolidează poziția drept cea mai mare companie aeriană care operează de la Iași, reafirmându-și angajamentul față de aeroport și față de clienții săi din România. Acest lucru reflectă dedicarea continuă a companiei aeriene de a oferi pasagerilor destinații populare și tarife ultra-reduse, într-un mod sustenabil. În plus, expansiunea Wizz Air continuă în întreaga rețea, prin adăugarea mai multor aeronave flotei sale moderne și sustenabile, care atinge o vârstă medie de doar 4,2 ani.
Valeria Bragarenco, Corporate Communications Manager la Wizz Air, a spus: „Rămânem dedicați pieței românești și ne angajăm să oferim clienților cele mai bune opțiuni de călătorie la tarife low-cost. Operațiunile cu noua aeronavă alocată bazei noastre din Iași vor susține mai bine rețeaua Wizz Air în România și ne vor ajuta să ne îndeplinim datoria de a asigura o experiență de călătorie sigură și plăcută. Așteptăm cu nerăbdare să ne întâmpinăm pasagerii români la bordul noului nostru Airbus A321 de la Iași!”
Romeo Vatră, directorul general al R.A. Aeroportul Iași, a spus: „Noua aeronavă Airbus A321 care s-a alăturat flotei existente marchează o nouă etapă în dezvoltarea transportului aerian din Iași, investiție ce va contribui la extinderea operațiunilor și diversificarea rețelei de rute internaționale. Creșterea bazei locale Wizz Air, în cei 9 ani de când compania low-cost operează la Iași, demonstrează că Aeroportul nostru oferă stabilitate și potențial de dezvoltare pentru companiile aeriene, iar odată cu finalizarea noului terminal, al doilea cel mai mare din România, vom deveni mult mai atractivi în ceea ce privește infrastructura și serviciile. Viitorul terminal T4 vine cu promisiunea unor experiențe de călătorie unice, punând pe primul loc siguranța și confortul pasagerilor. Am convingerea că planurile de investiții ale companiei Wizz Air pe noul aeroport din Iași se vor concretiza în rute mult așteptate de comunitatea din regiunea Moldovei, ceea ce va ajuta la creșterea conectivității cu orașe importante. Mulțumesc partenerului nostru Wizz Air pentru interesul pe care îl arată în susținerea dezvoltării aeroportului nostru”.
Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, a spus: „Evoluția Aeroportul Iași este fără precedent, iar extinderea bazei Wizz Air la Iași cu cea de-a cincea aeronavă consolidează și mai mult parteneriatul pe care îl avem cu operatorul aerian. Astăzi, Iași Airport are cel mai mare număr de destinații externe din istoria sa și sunt convins că vom putea oferi pasagerilor mai multe oportunități de călătorie în viitor. Cu noul terminal T4 aproape de finalizare, ceea ce va crește capacitatea de procesare și va îmbunătăți facilitățile aeroportului, avem nevoie de o capacitate logistică pe măsură pentru a susține acest ritm de dezvoltare. Este îmbucurător să vedem că Iașul este prioritar pentru Wizz Air, care investește pentru a-și dezvolta baza de aici. Scopul nostru final este să răspundem cât mai bine cerințelor pasagerilor și să le putem asigura o experiență plăcută pe aeroportul nostru din toate punctele de vedere, iar colaborarea cu operatorii aerieni este o componentă importantă a acestui proces. Felicitări, Wizz Air, pentru alegerea de a aduce la Iași cea de-a cincea aeronavă”.
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
O tânără a născut acasă un băiețel, cu câteva ore înainte a fost la Maternitatea Botoșani
Oana Sava
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024