Ajutate de botoșăneni și români în general, care cumpără tot mai multe medicamente fără să meargă la medic, farmaciile au devenit afaceri înfloritoare.
Potrivit datelor furnizate de reprezentanții Direcției de Statistică în judetul Botoșani sunt 130 de farmacii cu mai multe puncte de lucru. Și nu duc lipsă de clienți nici în municipiu și nici în județ. Iar situația este valabilă în toate județele țării.
Astfel că în anul 2019 s-a ajuns ca farmarciile să aibă un profit record. Presa națională scrie că farmaciile din România au intrat în 2020 cu cele mai bune rezultate din istorie. În 2019 au depășit marja de 20 de miliarde de lei, cu un miliard mai mult decât în anul precedent.
Botoșănenii recunosc că iau pastile fără să meargă la medic iar motivele sunt diverse. Grav este că uneori părinții își îndoapă propriii copii cu pastile fără a fi consultat de vreun medic.
Iar cadrele medicale botoșănene întâlnesc frecvent astfel de cazuri:
„Teoretic pacientul trebuie să se prezinte la medic, dacă nu ești de specialitate nu poți să dai medicamente. Mulți vin și spun că a mai fost răcit copilul și tot așa i-am dat. Părinții spun că e aceeași răceală, dar o dată poate fi rinofaringită, o dată poate fi o bronșiolită sau pneumonie. Tratamentul diferă''
Cătălin Mihăiliuc, medic șef Compartiment de Primi Urgențe
Deseori unele medicamente sunt utilizate în mod greșit, iar cel mai elocvent exemplu îl constituie antibioticele. Multe persoane iau antibiotice atunci când sunt răcite. Total greșit, spun cadrele medicale.
Cert este că mai mult de 4,5 milioane de români și-au tratat răceala cu antibiotice în ultimul an, o treime dintre aceștia neavând recomandarea medicului, potrivit unui studiu realizat de Societatea Română de Rinologie şi Societatea Naţională de Medicina Familiei.
Cadrele medicale recomandă însă un consult de specialitate înainte de lua antibiotice sau alte medicamente.
„Ideal ar fi ca să mergem la medic să ne consulte și în funcție de diagnosticul stabilit de medic să ne dea un tratament adecvat. Nu întotdeauna farmacistul are abilitățile necesare pentru a recomanda tratamentul corect pentru că el nu are posibilitatea să consulte așa cum o are medicul”,
Cornel Saradan, medic în cadrul Direcției de Sănătate Publică
Până să se țină cont de aceste sfaturi se cumpără medicamente în neștire crescând veniturile farmaciilor.
(Sursa Foto - Botoșani On line)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Află cum a fost la Frags&Chill, competiția de E-Sports Counter-Strike 2 din Iulius Mall Suceava!
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Fenomenul „Deepfake”: DNSC explică cum poate fi afectat procesul electoral
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024