Botoșănenii par să se reprofileze, orientându-se spre altfel de culturi care necesită documentații speciale.
Potrivit reprezentanților Direcției Agricole Botoșani (DAJ) la nivelul județul Botoșani suprafața de cânepă ocupă din ce în ce mai mult areal și suscită interesul producătorilor agricoli.
„Dacă anul trecut am avut 839 de hectare, anul acesta estimăm o suprafață de peste 1.000 de hectare la nivelul județului Botoșani. Producătorii agricoli sunt în etapa de întocmire a documentației pentru a se autoriza pentru că fiecare producător agricol are nevoie de o autorizație. Sunt monitorizați permanent de când depun dosarul până ce livrează producția obținută”,
a declarat Cristian Delibaș, directorul DAJ
Șeful DAJ susține că s-a pus mare accent pe tehnologie, au fost aduși și specialiști care au prezentat tehnologia cânepei.
„Este o cultură care necesită o tehnologie avansată, începând de la semănat până la recoltat. Chiar dacă Botoșaniul este într-o zonă favorabilă pentru această cultură, producătorii agricoli trebuie să înțeleagă că respectarea unor verigi tehnologice vor duce la producții mult mai mari”,
a declarat Cristian Delibaș, directorul DAJ
De altfel, la Dorohoi se va deschide o fabrică de procesare a cânepei, această investiție venind în sprijinul producătorilor agricoli care cultivă această plantă.
Prețul unui kilogram de semințe de cânepă variază între 30 și 60 de lei, în comparație cu grâul, care este sub un leu. Foarte important, cânepa este singura plantă de cultură din care se pot valorifica semințele, tulpinile, dar și frunzele. Cât despre utilizări, sunt nenumărate, de la industria cosmeticelor, textilă, până la construcții.
Una dintre cele mai performate fabrici de produse din semințe de cânepă se află la Salonta, în județul Bihor, unde se produce ulei de cânepă, dar și semințe decorticate, pudră proteică și batoane de semințe, capsule de ulei, dar și o loțiune de corp. Cânepa este cultivată și în Oradea.
O altă cultură care câștigă teren la Botoșani este mazărea, producătorii trecând de la soia convențională spre mazăre și astfel își lărgesc arealul de cultură.
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024