Ministerul de Interne ar putea avea structuri de filaj.
Scenarii de filme polițiste pe masa Parlamentului. Ministerul de Interne ar putea avea structuri de filaj. Toți cei care dăm de bănuit am putea intra în vizorul unor spioni care, la ordin, ne-ar putea fotografia, filma și înregistra. Proiectul este deja contestat de cei care cred că, în felul acesta, s-ar putea naște abuzuri.
Proiectul de lege care prevede înființarea unor brigăzi de filaj în rândul forțelor de ordine. Practic polițiștii se pot transforma în Big Brother.
Cristina Filip, reporter Observator
„În cazul în care anturajul sau comportamentul meu ar trezi suspiciuni aș putea intra într-o perioadă de monitorizare în care să-mi fie înregistrate toate convorbirile, întâlnirile şi activitățile din spațiul public. De asta ar urma să se ocupe angajaţii Ministerului de Interne: polițiștii de la Frontieră, imigrări şi Jandarmii. Vorbim despre structuri specializate care ar avea voie să monteze tehnică de supraveghere video şi audio în orice spaţiu public fără acordul meu prealabil.
Pentru astfel de acțiuni de supraveghere trebuie să existe, spun inițiatorii, un motiv temeinic. Care însă nu este clar definit, reclamă sindicaliștii.
Dan Saltelechi, Europol
„Noi trebuie să luăm în calcul că înregistrarea audio video a cetățenilor trebuie să se producă în mod legal şi anume atunci când există suspiciuni rezonabile, materiale probatorii care să necesite efectiv o supraveghere tehnică şi bineînțeles cu autorizarea instanței.”
În mod normal, aceste informații se obțin foarte greu şi doar în dosare grele de spălare de bani sau în cazul în care există suspiciuni de finanțare a unor grupări teroriste., potrivit observatornews.ro.
Bogdan Rodeanu, parlamentar
„Prin acest proiect de lege toate vor fi date la o parte. Orice şef de structură va putea ordona personalului să înregistreze cu echipamente care nu sunt la vedere sub auspiciile că cineva face ceva, undeva.”
Proiectul a trecut tacit de Camera Deputaților și merge la Senat pentru votul final.
Happy Cinema Botoșani vă invită la film: PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Jan 31, 2025
Restaurantele din Botoșani, sub atenta supraveghere a Gărzii de Mediu
Redacția Botoșăneanul
Jan 31, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 31, 2025
O școală gimnazială din Botoșani, parte dintr-un proiect cu finanțare europeană
Redacția Botoșăneanul
Jan 31, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile