Legea se schimbă, iar pedepsele pentru proprietari sunt aspre. Creșterea acestor animale pe proprietățile românilor este considerată act de cruzime.
Creșterea animalelor pentru blană, o afacere care a căpătat amploare în România, prin înființarea unor ferme de șinșile și nurci, ar putea să fie interzisă, scrie Playtech.
Inițiatorii noii legi susțin că animalele sunt crescute în condiții greu de imaginat, pentru ca apoi să fie sacrificate pentru blana lor atât de scumpă.
"Este vorba despre o intrare în normalitate a României. În țara noastră nu există o tradiție pentru creșterea acestor animale, însă am fost surprins să aflu că au fost înființate anumite ferme pe teritoriul României. Modul în care sunt crescute și sacrificate aceste animale nu reprezintă altceva decât acte de cruzime”,
Gheorghe Pecingină, membru al Camerei Deputaților.
Proiectul de lege care ar putea interzice creșterea animalelor pentru blană a fost depus și urmează să intre în dezbatere.
Șinșila, cincila, chinchila (Chinchilla), așa cum este cunoscut acest animal, este un mamifer rozător care face parte din familia Lagostomidelor (Mamalia, subclasa Theria, grupa Eutheria, ordinul Rodentia, subordinul Hystricomorpha, familia Chinchiliade).
Animalul este originar din America de Sud și este unul de talie mică și nu măsoară mai mult de 25–30 cm, având o greutate medie, la maturitate, de 400-600 grame.
Ca înfățișare, șinșila se situează între iepure și veveriță, având ochi negri, strălucitori și coadă lungă și pufoasă. De asemenea, membrele anterioare prezintă cinci degete și sunt scurte, iar cele posterioare sunt prevăzute doar patru degete și sunt mai lungi.
În țara noastră există site-uri care vând afaceri la cheie cu șinșila.
"Poți începe chiar acum afacerea ta cu chinchilla! Oferim vânzare de familii cu contract de preluare a blănurilor pe o perioada de 5 ani cu posibilitate de prelungire ulterioară în fiecare an. Înainte de a demara o afacere cu chinchile, trebuie să luați în considerare o serie de detalii despre acest frumos animal exotic.
Unul dintre cei mai importanți factori pentru a crea o fermă de chinchila prosperă este pasiunea pentru chinchile. Această îndeletnicire trebuie să fie pe placul dumneavoastră și trebuie să vă placă să lucrați cu aceste animăluțe, iar cu timpul rezultatele nu vor întârzia să apară”,
anunță site-ul care vinde afaceri la cheie cu șinșila.
Șinșila este un animal nocturn, ierbivor, curat, liniștit, agreabil, trăiește până la 10-15 ani și este foarte curios din fire.
(sursa foto - Enciclopedia Naturii)
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024