Procesul privind celebra tâlhărie de 37.000 de euro care a avut loc pe strada Petru Rareş anul trecut pe data de 28 decembrie se reîntoarce la Judecătoria Botoşani. Asta după ce, magistraţii din cadrul Curţii de Apel Suceava au admis recursul formulat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani. Hotărârea este definitivă şi nu poate fi atacată cu recurs.
În decursul lunii octombrie din 2012 la aproape un an de zile de la producerea tâlhăriei, apărătorii acuzaţilor au solicitat întoarcerea dosarului la Parchet motivat de faptul că procurorii nu le-ar fi prezentat toate materialele de urmărire penală înainte de trimiterea în judecată. Mai exact, la finalul anchetei, procurorii trebuiau să le prezinte acuzaţilor întreg materialul care a stat la baza trimiterii în judecată, iar avocaţii au susţinut încă de la început că procurorul le-a prezentat cinci dosare, iar în instanţă au ajuns şase. În consecinţă s-a hotărât retrimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani, însă nu pentru reluarea cercetărilor, ci strict pentru etapa de prezentare a materialului. Parchetul a formulat recurs iar magistraţii de la Curtea de Apel Suceava au admis cererea şi au retrimis dosarul la Judecătoria Botoşani. În acest fel, judecarea agresiunii care s-ar fi produs asupra lui
Costel Jitariuc, victimă reprezentată de avocatul
Simona Bosovici se va înfăptui la Botoşani.
CITEŞTE:
Lovitură de teatru în jaful din decembrie : dosarul retrimis la Parchet